Viata…

* Ce este viata?

*  O pretuim?

*  Simtim ca firu-i subtire nu are rezistenta celui de paianjen?

*  Suntem constienti ca suntem  “In marea trecere”?

*  Traim respectand viata care ne-a fost data?

In aceasta zi, cand am aflat ca poetul Adrian Paunescu nu mai este printre noi, gandindu-ma  la ceea ce simte fiica lui, mi-au venit in gand versurile unei poezii, apartinand unui poet crestin. Vi le impartasesc si voua, cu drag.

Deci daca este vineri, este ziua meditarii la efemeritatea noastra, este ziua intrebarilor cere bat la poarta sufletului , de ce nu si a raspunsurilor.

EU NU SUNT MAI MULT

de Costache Ioanid

Eu nu sunt mai mult decat fulgul de nea.
Un joc de cristale e trecerea mea.
Se scutura clipa din timpul deplin,
Surade si cade si altele vin.

Eu nu sunt mai mult ca un fir de parang.
ce coasa il taie si furcile-l strang.
Tarana ramane si uita de el,
si alt fir se-nalta si moare la fel.

Eu nu sunt mai mult ca o umbra-n abis.
Dar drumul spre stele oricand mi-e deschis.
Eu nu sunt luceafar cu chip marmoreu,
Pe fruntea mea insa e scris Dumnezeu!


“Nu am facut destule impreuna. Asa ca, haide, tata, ridica-ti ochii tristi si ia-o de la capat. Te rog sa crezi in tine si in toti cei care iti vor binele. Te rog sa ai rabdare cu noi si cu suferintele fizice. Te rog sa vrei sa fii din nou puternic. Am nevoie de tine. Nu mai vreau sa fie liniste in casa. Vreau sa iubesc din nou timpul. Vreau sa ma simt in siguranta. E noiembrie. Nu-mi place toamna, cand tie nu ti-e bine.”

( Scrisoare tatei , de Ana-Maria Paunescu )


DE LA UN CARDIAC, CORDIAL

de Adrian Paunescu


“De-aicea, de pe patul de spital

Pe care ma gasesc de vreme lunga,

Consider ca e-un gest profund moral

Cuvantul meu la voi sa mai ajunga.

Ma monitorizeaza paznici minimi

Din maxima profesorului grija,

In jurul obositei mele inimi

Sa nu ma mai ajunga nicio schija.

Aud o ambulanta revenind

Cu cine stie ce bolnav aicea,

Alarma mi se pare un colind

Cu care se trateaza cicatricea.

Purtati-va de grija, fratii mei!”

Paziti-va si inima, si gandul,

De nu doriti sa vina anii grei

Spitalul de Urgenta implorandu-l.

Eu va salut de-a dreptul cordial

De-a dreptul cardiac, precum se stie,

Recunoscand ca patul de spital

Nu-i o alarma, ci o garantie.

Va vad pe toti mai buni si mai umani

Eu insumi sunt mai omenos in toate,

Da-mi, Doamne, viata, inca niste ani

Si tarii mele minima dreptate!

* Scrisa in 31 octombrie 2010, deci din spital, poezia a fost facuta publica cu acceptul fiului poetului.