Bio

Să ne gândim puţin la cee ce ne înconjoară şi în special la natură! Cum va arăta aceasta pentru noi în viitor?

Vom fi cumva nevoiţi să eliminăm din vocabular cuvintele “natură“, “peisaje“, “verdeaţă“? Vom mai vedea iarba răsărind doar de sub dalele cu care s-au pavat trotuarele şi parcările sau pe lângă pietrele funerare? Cu ce ne vom mai bucura sufletele? Despre ce vom mai scrie?

Dintotdeauna natura a fost o muză pentru cei care au dăruit nemurire cuvintelor, iar dacă singuri ne obligăm încă de pe acum să o uităm, vom deveni seci, şi orice picătură de creativitate va muri în noi sau se va usca în materialele de construcţie.

Cred că şi cerul ar obosi în condiţiile acestea să se mai însenineze sau să se mai acopere cu nori. Pentru ce să-şi mai irosească puterile dacă pentru noi va deveni doar un tavan şi nu poartă către infinit?

De ce să mai lumineze Soarele? Ca să fie observate mai bine blocurile şi câteva băltoace pe care le numim oceane? Dacă suntem atât de neghiobi încât să distrugem o comoară doar pentru a ne pune şi noi amprenta efemeră pe ceva, dacă suntem atât de proşti încât să plantăm mai multe clădiri decât copaci, înseamnă că în mare parte suntem irecuperabili.

Un zgârie-nori, oricât ar fi el de “minune a lumii”, nu este o creaţie, este un proiect dus la bun sfârşit! Nu este o realizare, ci o realitate de care te bucuri, atât timp cât îţi aduce beneficii materiale.

Ca să creezi, trebuie să creezi din nimic. Dacă demolezi şi distrugi, iar apoi clădeşti ceva care este sub calitatea a ceea ce ai pus la pământ, atunci înseamnă că nu ai creat, nu ai făcut nimic deosebit, doar te-ai jucat!

Dacă ţi-a fost oferit un cadou-natura-şi îl distrugi, nu eşti decât un copil răsfăţat care dacă va fi lăudat în continuare pentru ceea ce face, nu va realiza că greşeşte!

Umbrela Verde, Vizual, Schtiel, Calin, Androxa, Mirela, Teo, Innerspacejournal, Gabi, Cosmin, Ioan Usca, Manole, Adrian, Gabriela Savitsky, Ragnar, Klausen, Hidalgo, Motanul, Nice, Alina, Loryloo, Delia, Lunapatrata, Melami, Umograf, Madi si Onu, Manafu, CARMEN, Blogatu, Pato Basil, Madalina, Tu1074, Dictatura, Aurora, Lorelei, Doru,

60 comentarii (+add yours?)

  1. Lenuta Enache
    Ian 30, 2012 @ 13:26:20

    “Dacă ţi-a fost oferit un cadou-natura-şi îl distrugi, nu eşti decât un copil răsfăţat care, dacă va fi lăudat în continuare pentru ceea ce face, nu va realiza că greşeşte!”
    Binevenit SEMNAL DE ALARMA !!

    Răspunde

  2. Nea Costache
    Ian 30, 2012 @ 13:44:29

    Asa este: noua, oamenilor, ni s-a daruit natura cu frumusetile ei si depinde de noi s-o pastram, desi tot noi suntem cei care o afectam prin indeletnicirile noastre.

    Răspunde

    • Gabriela Elena
      Ian 31, 2012 @ 12:10:47

      Ne place verdele în primăvară, umbra răcoroasă a copacilor în arşiţa verii, foşnetul frunzelor în toamnă, dar dacă nu avem grijă de patrimoniul verde, copiilor copiilor noştri le vom povesti doar, despre pădurile şi natura care exista odată…

      Răspunde

  3. Trackback: D’ale Caragiale – Cris Mary
  4. StropiDeSuflet
    Ian 30, 2012 @ 14:46:59

    Când oamenii vor înceta să se mai joace de-a Dumnezeu, natura va fi salvată, dar atâta timp cât omul încearcă să dirijeze viaţa pe Pământ, nu va face decât să o distrugă.
    Frumos şi necesar mesajul tău te protejare a naturii cât nu este încă prea târziu!

    Răspunde

  5. Mirela
    Ian 30, 2012 @ 15:03:35

    Conteaza si educatia. In scoli se invata o gramada de materii, dar aproape deloc nu sunt educati copiii sa pastreze, in primul rand curatenia, si tot in primul rand …planeta! Exista si exceptii, dar ar trebui, parerea mea, mai putine ore inutile si mai multa educatie pentru ptotejarea naturii, comportament si raspundere civica. Sa fie materii cu note si teste! Parintii fac ce trebuie, in general, dar stim cu totii ca ceea ce se invata la scoala e extrem de important, copiii fiind mai putin receptivi acasa, unde sunt scuzati, ei, cunoastem, ca asa am fost si noi!
    in alta ordine de idei, Gabriela Elena, cred ca esti in sesiune, iti doresc bafta la examene, fiind convinsa ca le vei lua cu nota maxima!
    Imi pare, totusi, rau ca nu ai participat la Povestea parfumata e viselor, dar sper ca o vei face saptamana viitoare, cand tema va fi Parfumul scrisorilor…Fiecare avem si scrisori expediate prin posta, din acelea scrise pe hartie si primite in plicuri care abia astepta sa fie deschise, care au, nu-i asa, un anume parfum. Sper ca tema e pe gustul prietenilor povestii parfumate!
    Te astept cu drag si interes, stiind ca vei scrie ceva minunat, cum ai tu obiceiul! :)

    Răspunde

    • Gabriela Elena
      Ian 31, 2012 @ 12:28:14

      “Scrisoarea” acestui articol este una verde, cu miros de mugur, ce plesneşte-n primăvară, cu parfumul ierbii ce aşteaptă să fie cosită, cu foşnet de stejar şi brazi ce cuceresc înălţimi.. :)

      Mulţumesc pentru invitaţie şi pentru urări, Mirela!
      Dacă voi putea, voi participa cu mare drag. :D .

      Răspunde

  6. Trackback: Anecdote 2 | Madalina Ciucu
  7. vacitim
    Ian 30, 2012 @ 17:01:24

    Hey :) Sunt de acord cu tine. Ar trebui sa vedem totul ca pe un miracol, ca pe un cadou: viata, natura, corpul nostru, oamenii din jur etc. Si sa ne comportam cu ele cu atentie si cu respect.
    O comuniune cu noi si cu natura este ceva divin :)

    Răspunde

  8. Motanul Incaltat
    Ian 30, 2012 @ 17:57:41

    @Gabriela
    Problema e mult mai ampla decat ar aparea la prima vedere. Cand te referi la natura vorbesti la modul general, dupa cum spune si definitia cuvantului:

    “Lumea materială; univers, fire; totalitatea ființelor și a lucrurilor din Univers; p. restr. lumea fizică înconjurătoare, cuprinzând vegetația, formele de relief, clima.”

    Cand vorbim de mediu , observa ca deja facem o precizare: “totalitatea factorilor externi în care se află ființele și lucrurile”.
    Este fortat sa blamezi blocurile sau zgarie-norii, cum ca ar insemna distrugerea naturii (in sensul cuvantului pe care l-ai dat in postare), pentru ca acestea inseamna dezvoltare si bunastare sociala (spre exemplu: este cu totul altceva sa stai intr-un apartament, intr-un bloc, sa traiesti intr-un oras dezvoltat, decat sa locuiesti intr-o cocioaba, in “natura”). Totusi dezvoltarea economica poate pune in pericol natura, si poate s-o distruga, consumand foarte multe resurse.
    Astfel a aparut conceptul de dezvoltare durabila, fundamentat in raportul “Viitorul nostru comun”, care a fost prezentat la Conferinta Mondiala privind Mediu si Dezvoltarea din 1987, la Rio de Janiero si care era definit ca: “acel mod de dezvoltare care satisface necesitatile actualei generatii fara a compromite sansele generatiei viitoare de a-si satisface propriile nevoi”. Ulterior, Banca Mondiala a modificat, nuantat definitia astfel: “acel proces prin care politicile de dezvoltare si protectie a mediului, se bazeaza pe o comparatie a costurilor cu beneficiile, astfel incat sa se asigure protectia mediului, concomitent cu cresterea bunastarii sociale”.

    Sunt multi oameni care vorbesc asa precum vorbesti si tu despre natura. Sigur, exista si o mare doza de romantism in postarea ta. Numai ca omul doreste si sa-i creasca standardul de viata, ceea ce nu e posibil fara crestere economica. Si oricat am “blama” zgarie-norii, ne uitam cu jind la dinamismul economic al tarilor dezvoltate, la progresele economice facute de altii… Iar pentru tarile in curs de dezvoltare, reducerea decalajelor fata de cele dezvoltate reprezinta un obiectiv major. Care nu se poate realiza fara o crestere economica sustinuta si de durata.
    Dupa cum se vede, pe de o parte avem “compararea costurilor cu beneficiile, ca sa se asigure protectia mediului si, concomitent, cresterea bunastarii sociale”, iar pe de alta parte avem ca obiectiv cresterea economica (orice societate are acest obiectiv major), singura care poate sa conduca la cresterea standardului de viata, parte importanta a acestei bunastari sociale, in conditiile in care, pe plan mondial, resursele sunt limitate.
    Cam acestea sunt datele unei probleme complicate…

    Răspunde

    • Gabriela Elena
      Ian 31, 2012 @ 13:26:50

      Este o problemă complicată, pentru că dacă ar fi fost mai simplă, sigur îşi găsea rezolvarea pozitivă, până acum.
      Cred că totuşi trebuie găsite soluţii de către cei care pentru aceasta se specializează, pentru a proteja cât putem de mult natura.
      Uite, Vacitim s-a implicat într-o acţiune de împădurire a unor zone, împreună cu alţi voluntari!
      Ceea ce se construieşte detorita nevoilor se poate, dacă se vrea, realiza cu minim de distrugeri. Defrişările masive sunt un mare pericol!

      Răspunde

  9. ACIDUZZU
    Ian 30, 2012 @ 18:56:42

    VIDEO (si transcriptul): Proiectul NASA – BLUE BEAM

    http://saccsiv.wordpress.com/2009/10/13/video-si-transcriptul-proiectul-nasa-%E2%80%93-blue-beam/

    Si, una din preocuparile New Age:
    BLUE RAY HEALING ENERGY
    http://www.bluerayhealing.com/

    Răspunde

  10. Trackback: Trafic cu Hituri (runda 103) « Teo Negură – Trafic cu hituri
  11. ACIDUZZU
    Ian 30, 2012 @ 19:39:19

    EXISTA SANSE SI OPORTUNITATI DE VIITOR

    Elho NM 750 Delta Mower Conditioner

    fendt 927 + faucheuse pottiger de taserag

    tomaten in beeld

    Pelemix -Strawberry growbags crop on HANGING gutters.avi

    Răspunde

  12. Cristian Lisandru
    Ian 30, 2012 @ 19:53:27

    Prinşi în amănuntele cotidiene, uităm de foarte multe ori să vedem esenţialul:

    “Cred că şi cerul ar obosi în condiţiile acestea să se mai însenineze sau să se mai acopere cu nori. Pentru ce să-şi mai irosească puterile dacă pentru noi va deveni doar un tavan şi nu poartă către infinit?”

    O întrebare foarte bine pusă, Gabriela… Avem încă un motiv pentru reflecţie.

    Răspunde

  13. Trackback: Ion Luca Caragiale omagiat de Google « my heart to your heart
  14. Neliniştitu'
    Ian 30, 2012 @ 20:48:40

    Bine că mai am speranţă. :)

    PS: + două ping-uri! :D

    Răspunde

    • Gabriela Elena
      Ian 31, 2012 @ 13:47:38

      Şi speranţă are culoarea verde!

      Mulţumesc şi pentru pinguri.
      Cred că le-ai scris cu cerneală invizibilă! :lol:
      Lasă!
      Mă bucură vizita şi comentariile tale. :)

      Răspunde

      • Neliniştitu'
        Feb 01, 2012 @ 04:51:06

        Curat verde! :)
        Pingurile există şi am dovezi zdrobitoare. Cred că Akismetul tău le “iubeşte” foarte tare şi le păstrează pentru sine.
        Ca de obicei, e-o plăcere şi-o-ncântare să poposesc p-aci. :)
        Înclinăciuni. :)

    • Gabriela Elena
      Feb 01, 2012 @ 14:38:37

      Sherlock Holmes, sigur, ne-ar fi ajutat.
      Iubăreţul meu Akismet nu a reţinut nimic, doar pentru el. L-am învăţat să nu fie egoist. :D
      Aşa că mantia misterului vine să ne-acopere forţat.
      Curat forţat! :lol:

      “Ca de obicei, e-o plăcere şi-o-ncântare să poposesc p-aci.”
      Cuvintele tale-mi gâdilă într-un mod plăcut auzul..
      Reverenţe. ;)

      Răspunde

  15. g1b2i3
    Ian 30, 2012 @ 20:59:48

    Au aparut tot felul de constructii, in fiecare spatiu verde dintre blocuri, in parcuri, paduri.Unele au ramas in diferite faze ale constuctiei, nici nu se finiseaza si nici nu se demoleaza.

    Răspunde

  16. Trackback: Grauntele fericirii… « Lunapatrata – Poezie,ganduri,muzica…
  17. Trackback: O saptamana buna! | Madalina Ciucu
  18. Trackback: Iarna… pe uliţă | innerspacejournal
  19. Trackback: Bealmear « schtiel
  20. Trackback: The Lord of the Rings « O lume in imagini
  21. CARMEN
    Ian 30, 2012 @ 22:33:25

    depinde cum ne educam copiii… ei sunt oglinda noastra!
    sa ai o seara faina!

    Răspunde

  22. Trackback: Ţurţurele « Ioan Usca
  23. Trackback: Good morning! | Madalina Ciucu
  24. Trackback: foaie verde de chirpici… « Colţu' cu muzică
  25. Trackback: The Power… « androxa
  26. Trackback: despre proprietatea intelectuală… « MesterulManole's Weblog
  27. Dli
    Ian 31, 2012 @ 09:53:12

    Imi place mult articolul dumneavoastra, felicitari autorului. Blogul este superb.

    Răspunde

  28. Petru
    Ian 31, 2012 @ 11:44:11

    Daca ar disparea natura, atunci ar disparea si viata. Deci nu va mai avea cine sa spuna cuvintele natura, verdeata.

    Răspunde

  29. Trackback: Shopping « Gabriela Savitsky
  30. World of Solitaire
    Ian 31, 2012 @ 15:56:06

    Să-mi închipui, câăa dai curs sugestiei de a acţiona subliminal, întru propasirea binelui?
    De fapt, noi suntem Natura, Creatia ei.
    Madi şi Onu

    Răspunde

    • ACIDUZZU
      Ian 31, 2012 @ 18:59:44

      @Madi si Onu (World of Solitaire…)
      Un gand bun si de aprecieri binemeritate pentru voi desi la gravatar apareti in…”lumea solitarilor”).
      Straluceste pana la mine sintagma a carei autori sunteti: “De fapt, noi suntem Natura, Creatia ei.”
      Corola de lumini ce innobileaza Omul, s-o purtati cu bucurie, si mai ales cu demnitate !
      Cu simpatie, ACIDUZZU

      Răspunde

  31. Trackback: Leib « schtiel
  32. Trackback: Golian « O lume in imagini
  33. Trackback: Culoare si formă – atelier. Miercurea fără cuvinte « Mirela Pete. Blog
  34. Trackback: Miercurea fără cuvinte. Hotele din Cluj-Napoca « Clipe de Cluj
  35. World of Solitaire
    Ian 31, 2012 @ 23:13:33

    @ACIDUZZU,
    APRECIEREA TA, NE FACE PARCA MAI BUNI, NE INNOBILEAZA.
    MULTUMIM, SI RECIPROCITATE!
    Madi si Onu

    Răspunde

  36. Trackback: Elucubraţii – Oyoja Onuk « Link-Ping
  37. yogoshima
    Feb 01, 2012 @ 08:49:53

    Omenirea a intales caci Bio este solutia de viitor.Te-asi sfatui sa vezi videori cu David Suzuki din Canada, specialist in acest domeniu.

    Răspunde

  38. silavaracald
    Feb 01, 2012 @ 09:58:06

    Eu cred că natura va găsi ea o cale să se regenereze, indiferent cât de mult ne ”străduim” noi s-o punem la pământ. Întrebarea e dacă vom supraviețui noi ca să asistăm la acestă nouă și previzibilă victorie a ei.

    Răspunde

  39. Trackback: Hidalgo
  40. Trackback: Recomandarile zilei: linkuri recomandate! | Blogatu
  41. Natural
    Feb 01, 2012 @ 20:45:20

    Am descoperit cu placere blogul tau la link-urile recomandate de Blogatu.
    Felicitari pentru articol!

    Nu cred ca viitorul asta despre care intrebi este prea indepartat. Ne-am indepartat tot mai mult de natura :(

    Tin minte ca atunci cand eram copii ne urcam in toti pomii sa mancam fructe. Acum pomii din spatele blocului stau neatinsi. Parintii de azi prefera sa le ia copiilor chimicale de la supermarket pe ale caror ambalaje este desenata natura :(

    Răspunde

  42. ACIDUZZU
    Feb 02, 2012 @ 17:00:54

    E666 – formula morţii.
    http://cucoreanu.blogspot.com/2008/02/e666-formula-morii.html

    Progresul continuu al societăţii umane a dus la o omniprezenţă a tehnologiei în toate domeniile. Astfel, se face tot posibilul ca alimentele să aiba succes, să poată fi conservate pe perioade cât mai lungi, să aibă culori cât mai atractive, să fie cât mai bogate în vitamine, chiar dacă sunt obţinute pe cale artificială. Puţini dintre noi şi-au pus vreodată întrebarea: „ce dăm în schimbul unor alimente picante sau în schimbul unor mere „proaspete” în mijlocul iernii”? Răspunsul e simplu: „cîţiva ani din viaţă”.
    A început să mă îngrijoreze această întrebare zilele trecute, după ce, descărând la telefonul mobil un soft de pe net, am început să-l folosesc la modul practic şi având un pachet de gume „Dirol” am efectuat o analiză a aditivilor alimentari indicaţi pe ambalaj. Am numărat 7 E-uri într-un pacheţel de 5 lei (!). Rezultatele arată cam aşa: E171 – colorant suspect, E321 – ridică nivelul colesterolului în sînge. Despre efectul celorlalţi 5 – medicina tace. După acest mic experiment eram tentat să ştiu cam ce conţin toate alimentele consumate zi de zi, mergând la un magazin şi procurând careva produse: ciocolată „Snickers”, iaurt „Danone”, brînză „President”, un suc oarecare, toate trecând o expertiză drastică. Am fost extrem de surprins să găsesc în produsele lactate o serie de aditivi, cum ar fi E123 – cancerigen şi E330 (acid citric sau sarea de lămîie) – cel mai periculos cancerigen, care provoacă boli ale aparatului bucal. Şi cel mai paradoxal e că acest E330 se conţine aproape în toate sucurile din comerţ.

    În continuare Vă prezint lista aditivilor recunoscuţi ca fiind toxici. Lista de mai jos este un extras din raportul Oficiului Consumatorilor din Piaţa Comună Europeană:
    Aditivi alimentari care produc cancer:
    E131 (Albastru patent), E142, E211 (benzoat de sodium), E213 (benzoat de calciu), E214 (p-hidroxibenzoat de etil), E215 (sarea de sodium a parahidroxibenzoatului de etil), E216 (parahidroxibenzoat de propil), E217 (sarea de sodium a parahidroxibenzoatului de propil), E218 (p-hidroxibenzoatului de metil), E239 (hexametilen tatra amina), E330 (acid citric). Aditivi alimentari care afectează vasele de sânge:
    E250 (nitrit de sodium), E251 (nitrat de sodium), E252 (nitrat de potasiu).
    Aditivi alimentari care produc boli de piele:
    E230 (difenil), E231 (ortofenil fenol), E232, E233 (thiabendasol).
    Aditivi alimentari care atacă sistemul nervos:
    E311 (galat de octal), E312 (galat de dodecil).
    Aditivi alimentari care pot produce tulburări digestive (indigestie, voma, colici abdominale etc.): E338 (acid fosforic), E339 (fosfat monosodic/disodic/trisodic), E340 (fosfat monopotasic/ dipotasic/tripotasic), E341 (fosfat monocalcic/dicalcic/tricalcic), E463 (hidropropil
    celuloza), E465 (metil etil celuloza), E466 (carboximetil celuloza), E 450(difosfat disodic/trisodic/tetrasodic/dipotasic/tetrapotasic/dicalcic/biacid de calciu), E461, E407 (caragenan) din inghetata.
    Aditivi care distrug vitamina B12:
    E200 (acid ascorbic).
    Aditivi care determină afectiuni intestinale:
    E220 (sulfat anhidru), E221 (metabisulfit de potasiu), E222 (sulfit acid de sodiu), E223 (metabisulfit de sodiu), E224(metabisulfit de potasiu).
    Aditivi care cresc nivelul colesterolului:
    E320 (butil hidroxianisol BHA), E321 (Butil hidroxitoluen BHT).
    Alţi aditivi periculoşi:
    E120 (conselina, acid carminic), E124.
    Aditivi suspecţi:
    E121, E141 (Verde brilliant), E150 (Caramel), E153, E171, E172, E240, E241, E477.
    Cei mai periculoşi aditivi alimentari:
    E123 este interzis in SUA si in fostele state sovietice. Acest aditiv se gaseste in bomboane, jeleuri, dropsuri mentolate, branza topita si creme de branza. Este considerat cel mai puternic cancerigen dintre aditivi. Din aceeasi categorie face parte si E110 care intra in componenta dulciurilor (mai ales a prafurilor de budinca) colorandu-le. E330 (acidul citric) produce afectiuni ale cavitatii bucale si are actiune puternic cancerigena. Se gaseste in aproape toate sucurile din comert.E102 (tartrazina) este un alt colorant care se gaseste in dulciuri, mai ales budinci. Si el are actiune cancerigena.

    Când şi cum vom afla cât de nocivi pentru sănătatea noastră sunt ceilalţi aditivi alimentari, nu ştiu ce să vă spun, dar haideţi să consumăm mai puţină carne mai roşie şi mai fragedă decât este ea în realitate, mai puţine fructe prea arătoase atunci când nu e timpul lor, mai puţine conserve şi alte semipreparate, mai puţine alte invenţii alimentare şi sigur vom fi mai sănătoşi!

    P.S. Dacă cineva dintre voi doreşte acest program la celularul său, scrieţi la comentarii şi vă explic de unde îl down-load-aţi absolut gratis (are vreo 70 kb). Este foarte comod în market cu el.
    la 19:29 Postat de Oleg Cucoreanu

    SONY D-E666
    http://www.head-fi.org/t/490540/sony-d-e666

    http://2.bp.blogspot.com/_9Yb6r-521V…1_191058AA.JPG

    http://1.bp.blogspot.com/_9Yb6r-521V…1_191132AA.JPG

    Răspunde

  43. Peter
    Feb 03, 2012 @ 19:18:00

    Citeam acum câteva zile ştirea privind ultima “tură” posibilă de aprobări de PUZ-uri în Consiliul Mun. Bucureşti. Au mai “apărut” vreo două turnuri, în zone unde nu prea sunt. La ce-or folosi oare (comunităţii, nu dezvoltatorilor)? Pe cuvânt că mi-ar plăcea să văd şi un dezvoltator al unui parc cum şi-ar începe treaba, chiar privat, chiar cu bilet de intrare. Dar aşa ceva nu e profitabil economic, sta-le-ar banii-n gât… :(

    Răspunde

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 64 other followers