Moartea puiului de căprioară versus “Moartea căprioarei”

11 Ian 2012 36 comentarii

by Gabriela Elena in Uncategorized Etichete:caldura, caprioara, cezariana, comparatie, drama, durere, fotografie, fragilitate, gabriela elena, hrana, incubator, Intamplari adevarate, moarte, neputinta, Nicolae Labis, oxigen, padure, paralela, poezie, pui, Rupert, versus, viata

Întâmplarea aceasta poate că este deja cunoscută de mulţi dintre voi…

Rupert, micuţul pui  de căprioară  muntjac este personajul principal, pentru o scurtă perioadă de timp, al acestei adevărate povestiri.

Într-un accident, o maşina  i-a lovit mama, care a murit la scurt timp, nemaiputând fi salvată.

Născut prematur, prin cezariană, în ziua de 25 septembrie 2008, cu aproape trei săptămâni mai devreme, micuţul orfan, Rupert, cântărind doar 500 de grame şi având o înălţime de 15 cm la naştere, a luptat pentru viaţă, împreună cu cei care l-au ajutat să vadă puţin din lumea în care ar fi trebuit să crească. Ochii puilor de căprioară sunt deschişi la o naştere normală. Micul Rupert s-a născut deci, cu ei închişi.

După 5 zile de la venirea pe lume prin cezariană, la incubator fiind şi beneficiind de îngrijire continuă (căldură, aport de oxigen, hrănire artificială printr-un tub, cu  înlocuitor de colostru),  a deschis ochii, dar nu pentru multă vreme, deoarece toate încercările specialiştilor de la Spitalul “Tiggywinkles Wildlife” din Buckinghamshire, Marea Britanie, de a-l salva nu au dat roade. Deşi hrănit din oră în oră, atât ziua cât şi noaptea, supravegheat atent şi îndrăgit de toţi, totuşi micul Rupert nu a reuşit să supravieţuiască.

Fondatorul centrului, Les Stocker, îngrijorat de şansa de supravieţuire a puiului, spunea că niciodată nu a văzut ceva atât de mic. Încercarea de hrănire a puiului a fost un eşec, el având nevoie de bacteria din laptele mamei lui.

Nu a mai ajuns  să cunoască pădurea, să-nveţe să se hrănească singur, să sară dezinvolt peste tufe în hârjoana cu alţi pui, să adulmece cu nări fremătânde reavănul pământ, să se păzească de arma cea tunătoare şi aducătoare de moarte…

“(…) Sticlea în ochii-i umezi ceva nelămurit,
Ştiam că va muri şi c-o s-o doară.
Mi se părea că retrăiesc un mit
Cu fata prefăcută-n căprioară.
De sus, lumina palidă, lunară,
Cernea pe blana-i caldă flori stinse de cireş.
Vai, cum doream ca pentru-ntâia oară
Bătaia puştii tatii să dea greş!

Dar văile vuiră. Căzută în genunchi,
Îşi ridicase capul, îl clătină spre stele,
Îl prăvăli apoi, stârnind pe apă
Fugare roiuri negre de mărgele.
O pasăre albastră zvâcnise dintre ramuri,
Şi viaţa căprioarei spre zările târzii
Zburase lin, cu ţipăt, ca păsările toamna
Când lasă cuiburi sure şi pustii.
Împleticit m-am dus şi i-am închis
Ochii umbroşi, trist străjuiţi de coarne,
Şi-am tresărit tăcut şi alb când tata
Mi-a şuierat cu bucurie: – Avem carne! (…)”

( Moartea caprioarei de  Nicolae Labis )

Gânduri bune pentru voi toţi şi în mod special pentru:

Alex Mazilu, CARMEN, Costin Comba, Ioan Usca, Luna patrata, Teo Negura, Mirela Pete, Hidalgo, Nice, Mesterul Manole, Rokssana, Roscata, Coolnews, Schtiel, RobertN, Pato Basil, G1b2i3, Stropi de suflet, Androxa, Adrian Voicu, Adela, Calin, Tu1074, Doru, Motanul Incaltat, Madi si Onu, Nea Costache, Vera, Blogatu, Acuvio, Innerspacejournal, Clipe de Cluj, Alecu Racoviceanu,