Urechea sufletului
23 Noi 2011 33 comentarii
in Uncategorized Etichete:binecuvantare, cer, ciocarlie, Dumnezeu, fluture, gabriela elena, ganduri, mail, om, stea, suflet, tunet, ureche
Omul a șoptit: Doamne vorbește-mi!
Și o ciocârlie a început să cânte, dar omul nu a auzit.
Așă că omul a strigat: Doamne, vorbește-mi!
Și bubuitul tunetului a răsunat de la o margine a cerului la cealaltă, dar omul nu a ascultat.
Omul a privit în jurul său și a spus: Dumnezeule, dă-mi voie să Te văd!
Și o stea a strălucit scânteietoare, dar omul nu a observat-o.
Și omul a strigat: Doamne, arată-mi o minune!
Și o viață s-a născut, dar omul nu a știut.
Așa că omul a strigat în disperare: Doamne, atinge-mă ca să știu că ești aici!
La care Dumnezeu s-a aplecat și l-a atins pe om. Insă omul a dat cu mâna alungând fluturele, și și-a văzut mai departe de drum.
Nu lăsa să-ți scape vreo binecuvântare, numai fiindcă nu o primești în felul în care o aștepți!
(Gânduri primite pe mail)
Vă doresc ceea ce-mi doresc și mie: BINECUVANTARE!
Noi 24, 2011 @ 00:06:04
dacă mi-e greu să comentez ceva la cuvintele de mai sus, pentru că oricum nu aş găsi altele mai potrivite, îţi las ceva care sper să îţi placă.
Noi 24, 2011 @ 08:57:08
Hmmm, Calin! Imi place la nebunie Einaudi, mi-a facut placere sa gasesc aici.
Noi 24, 2011 @ 01:22:58
frumos
Noi 24, 2011 @ 08:56:03
De fapt nici nu trebuie sa astepti, daca e sa primesti ai sa primesti.
Noi 24, 2011 @ 11:25:58
Cineva spunea odata sa primesti cu inima si sa daruiesti cu sufletul, mi-a placut mult vorba asta…
Noi 24, 2011 @ 12:58:43
Omul trebuie să uite a se pune mai presus de toate, în tot ceea ce face. Abia atunci vom fi în normalitate.
Gânduri bune, Gabriela…
Noi 24, 2011 @ 13:12:03
Ca sa te vindeci de…otita cronica sau meningita ce instaleaza ireversibil si definitiv surzenia spirituala, trebuieste mai intai si-ntai da te dai rob de bunavoie Celui carele este Domnul Sufletelor vii, sa-ti lipesti singur lobul orechii tale de usiorul (stalpul usii) pentru ca mai apoi El, Stapanul sa-ti plamadeasca un nou timpan imun la surzenie cu o preducea, cu un perforator nevazut, nestiut dar simtit pe viu a Duhului Sfant. Caci asa spune un vechi psalmist care s-a facut rob de bunavoie Aceluiasi Domn al Urechii Sufletului viu: ” Tu nu doresti nici jertfa, nici dar de mancare, ci MI-AI STRAPUNS URECHILE; nu ceri nici ardere-de-tot nici jertfa de ispasire…” (Psalmul 40:6)
“Procedeul tehnic” prin care se realizeaza strapungerea urechii, are la baza tot o porunca dumnezeasca prin Legea lui Moise din Exodul 21:5-6: ” Dacă robul va zice: „Eu iubesc pe stăpânul meu, pe nevasta mea şi copiii mei, şi nu vreau să ies slobod”, atunci stăpânul lui să-l ducă înaintea lui Dumnezeu, să-l apropie de uşă sau de stâlpul uşii, şi stăpânul lui să-i găurească urechea cu o sulă, şi robul să rămână pentru totdeauna în slujba lui.” (Deut 15.16-17).
“Mi-ai strapuns urechile”. [mi-au deschis, KJV]. Ebr. karah, “a gauri”, “a sapa”. Ideea pare sa fie aceea ca Dumnezeu a gaurit urechile servului Sau, astfel incat exista un mijloc nemijlocit de comunicare intre Dumnezeu si servul Sau (vezi Isaia 35,5; 50,5). Aici nu e o aluzie la strapungerea urechilor unui rob cu o sula (cu o preducea sau perforator), pentru a arata ca apartinea stapanului pentru totdeauna (in cazul acesta, era strapuns doar lobul exterior al urechii, vezi Exod 21,6). Ideea de aici este aceea de a gauri, de a destupa canalul interior al urechii. Urechea este deschisa Cuvantului lui Dumnezeu. Ascultarea e superioara simplei jertfe (vezi Psalm 51,16.17).”
Inchei cu un ultim vers din poezia “Mortua est” de Mihai Eminescu:
“A fi? Nebunie si trista si goala;
Urechea te minte si, ochiul te-nseala;
Ce-un secol ne zice ceilalti o dezic.
Decât un vis sarbad, mai bine nimic.”
http://www.mihaieminescu.ro/opera/poezia/mortua_est.htm
Va rog sa primiti acum, ceva superb din muzica veche de altadata, pentru desfatarea plenara si jubilanta a URECHII SUFLETULUI dumneavoastra !
si apoi,
Noi 24, 2011 @ 18:38:44
so so so sweet! gandurile astea m-au umplut de optimism si mi-au facut ziua mai buna. multumesc!:) si iti doresc sa ai parte de toata binecuvantarea pe care o meriti:)
Noi 24, 2011 @ 20:01:45
Doar atunci cand vom lasa nemultumirile noastre deoparte, care ne fac reci si surzi si orbi, vom putea vedea miile de binecuvantari pe care le primim in fiecare clipa.
Fii binecuvantata Gabriela !
Noi 24, 2011 @ 20:51:21
de multe ori grijile, supararile, nevoile, sperantele ne anesteziaza toate simturile si nu vedem ceea ce trebuie, din pacate
multumesc ca mi-ai reamintit, asta totusi ajuta
Noi 24, 2011 @ 20:52:57
Figurile de stil sunt frumoase. Ai destule minuni în jur de care să te bucuri, trebuie doar să deschizi ochii…
Noi 26, 2011 @ 19:01:36
Din suflet îți doresc așa să fie
!
Nici mie nu-mi doresc nimic mai mult !
Noi 27, 2011 @ 13:13:38
Aşteptările noastre sunt depăşite de forţa evenimentelor care se derulează ca şi răspuns la ele. Probabil sunt prea mari, aşteptările, dorim mult mai mult decât primim, considerăm că ni se cuvine totul, dar mâna Lui ne aduce, delicat, cu picioarele pe pământ, iar realitatea este plină de tragism pentru marea majoritate. Fără condiţii, aceasta este modalitatea cea mai sănătoasă atunci când dăruim. Orice.
Zile pline de frumos şi iubire, draga mea dragă!
Noi 28, 2011 @ 07:49:14
Credeti ca se poate detecta, descifra cam ce semnale se receptioneaza “urechea sufletului” ? Luati un stetoscop si ascultati-va inima !
Noi 28, 2011 @ 07:52:55
“cam ce semnale se receptioneaza cu urechea sufletului ?”
Noi 28, 2011 @ 16:22:24
Dar exista si o alta fateta a realitatii…
AICI:
SUFLETELE OMENEST AU URECHILE ATROFIATE…
Cel mai grandiose spectacol: SIMFONIA NATURII.
Se canta live si are o acustica perfecta !
Omul, această fiinţă care ştie tot, dar nu vede nimic, în adoraţia sa pentru tehnologie, îşi ascultă gândurile şi dorinţele la casetofon, pe bandă magnetică. Grijile, frământările, furiile, durerile, artificialele iubiri şi bucurii, preocupările mediocre şi efemere – toate aceste entităţi, golite de substanţă, răzbat gâjâit printr-o boxă prăfuită şi răguşită, de parcă aceasta ar fi dependentă de tutun.
Dar afară… Afară Divinitatea dirijează orchestra Naturii cu o baghetă invizibilă şi cu patima arzându-i în inima sa de Zeu meloman.
Pământul e scena, cerul – sala în care răsună ariile, vieţuitoarele cu sânge şi clorofilă prin vene – instrumentiştii şi coriştii, vântul – coregraful, noaptea – cortina care pune pauză între partituri, dar în spatele căreia se mai aude câte o vioară făcând vocalize. Întreaga suflare pământească transformă viaţa într-o armonie muzicală.
Numai Omul, pierdut în existenţa sa sufocată de gânduri inutile, îşi îmbrăţişează în fiecare dimineaţă casetofonul, apasă butonul de REWIND şi apoi pe cel de PLAY.
http://alexandrapalconi.info/sufletele-omenesti-au-urechile-atrofiate/
Sau,
un fragment dintr-o poezie a lui Mihai Eminescu – Pentru Pazirea Auzului:
“Nu fluierati de-aceea urechea-n versul iambic:
Picioru-usor se misca în saltul ditirambic,
Fara de rânduiala, si dulce si molatec,
Ca ceara ea îti face sufletul muieratec.
De vrei sa scapi de ele, de-urmarea lor amara,
Astup-a ta ureche tu singur chiar ¬ cu ceara.
Nu spune-un basmu numai poetul cel vorbaret
De eroul Odisseu cel mult mestesugaret:
Si-au astupat cu ceara urechea, sa se culce,
La glasul de sirena adormitor de dulce,
S-astfel putut-a numai corabia-i s-o poarte
Pe lânga a lor ostrov aducator de moarte,
Dorě paza si sie, urechei, înteleptul,
Cu gândul sa-si fereasca si inima si pieptul…”
http://www.versuri-si-creatii.ro/poezii/e/mihai-eminescu-9zudtpd/pentru-pazirea-auzului-6zutznd.html