Octavian Paler, Yiruma si Alex Mazilu
15 Noi 2011 56 comentarii
in Uncategorized Etichete:Alex Mazilu, cugetari, fotografie, gabriela elena, ganduri, maxime, Octavian Paler, singuratate, Yiruma
“Voi care vă întoarceţi acasă şi după ce-aţi închis uşa spuneţi “bună seara”, voi nu ştiti ce-nseamnă să intri pe o uşă tăcând.”
Octavian Paler
“Un om care trăiește în spiritul valorilor ce sprijină viața nu va încerca să dovedească nimic; nici sfințenia, nici bunătatea, nici puterea sa. De aceea oamenii de acest calibru trăiesc mai degrabă în izolare, dar atunci când cerem exprimarea iubirii, s-ar putea să-i întâlnim, iar întâlnirea cu ei ne poate schimba viața.”
“Poate că viața a avut un sens câtă vreme n-am ținut să-i dau unul.”
Octavian Paler
Singurătatea nu e o victorie înaintea celorlalți, ci e de fapt un naufragiu personal.
Octavian Paler
“Singurătatea mușcă uneori chiar din inimă”
Octavian Paler
Noi 15, 2011 @ 09:47:28
interesantă combinaţie; Paler îmi place, fotografiile lui Alex sînt reuşite, iar muzica lui nenea ăsta coreean, care îşi zice “Voi atinge” (aşa i se traduce numele de scenă) am descoperit-o mai recent, dar îmi place şi asta. prin urmare, nu pot decît să mă declar mulţumit de ceea ce am găsit pe aici
Noi 16, 2011 @ 00:53:19
Calin, in documentarea mea pentru acest articol nu am aflat ceea ce-mi spui tu despre numele “domnului corean”.Daca numele lui de scena este Yiruma si inseamna “Voi atinge”se potriveste, deoarece ne-a atins inimile.:)
Multumesc.
Noi 15, 2011 @ 09:54:19
A doua poza ma incanta cel mai mult iar de Paler ce sa mai zic?
Singura nu-mi doresc sa fiu, mi-e mai mult decat bine acum.
Noi 16, 2011 @ 00:57:09
Nimanui nu-i doresc sa fie singur.
Sa-ti fie bine si cei dragi pe care ii ai in preajma sa te faca sa te simti fericita!
Primul citat pe care l-am ales este intr-adevar cutremurator: sa deschizi usa si…tacere.
Noi 15, 2011 @ 10:03:11
Buna dimineata! Foarte frumoase citatele din Octavian Paler. Sunt ganduri care iti strabat sufletul si mintea dupa o viata in care le-ai cam trait pe toate. Cred ca fiecare om isi doreste la un moment dat o clipa de singuratate, mai lunga sau mai scurta ca timp. O perioada in care sa fie doar el si gandurile nebune care il framanta sau calmeaza… Insa omul nu poate fi singur, fie ca relationeaza doar cu Dumnezeu, doar cu anumiti oameni sau le imbina fericit in proportia corecta pe amandoua.
Multumesc pentru urare si pentru dedicatia muzicala.
Noi 16, 2011 @ 01:11:16
Da, avem nevoie de momente de singuratate, poate numai noi si Dumnezeu, dar Octavian Paler vorbeste de o alta singuratate si tu ai sesizat aceasta.
Din marturia lui, inteleg ca avea nativ inclinatia spre singuratate.
Intr-un interviu dat revistei Tango, in 13 iunie 2006 vorbind despre “Iubire si singuratate”, spunea:
“Vorbesc despre singuratate de cind ma stiu. Si aici au colaborat doua lucruri: intai este vorba de structura mea, usor anapoda. Stiti cum zicea Heraclit (si zicea bine): „Destinul este propriul nostru caracter“. Caracterul meu m-a facut sa am o comunicare grea cu lumea. Am vrut sa stiu sa spun bancuri, am vrut sa am farmec in societate. Din pacate, m-am invirtit ca un fel de elefant printre portelanuri.”
Noi 16, 2011 @ 12:16:12
Da, asa este. Ai dreptate. Si in una din cartile lui, Paler marturiseste acest antagonism propriu: era destinat sa traiasca intr-un fel de izolare, dar nu o dorea. Doar ca era nevoie de cineva care sa il traga de acolo.
Noi 15, 2011 @ 10:11:12
Da, frumoasa combinatie ai facut…
Mi-a placut.
Noi 16, 2011 @ 01:17:01
Totul a pornit de la primul citat despre singuratate si muzica lui Yiruma.
Ma bucura faptul ca ti-a placut calatoria mea printre cuvinte intelepte, imagini si muzica.
Noi 15, 2011 @ 10:39:17
Gabriela,
Nu suntem singuri.
Te avem pe tine.
Si e foarte bine.
Madi si Onu
Noi 16, 2011 @ 01:19:25
Totul este bine cand se termina cu bine.
Ma bucura faptul ca optimismul ne tine departe de singuratate.
Noi 16, 2011 @ 11:06:21
Intr-adevar, singuratatea e-n noi, prin unicitatea noastra individuala.Spre echilibru, optimismul cu care ne ajuti, induce chiar o euforie. Realizezi, tu psihologule in devenire, ca ai vocatia binelui altruist?
Madi si Onu
Noi 15, 2011 @ 11:13:10
Frumos…, îmi place!
Dar singurătatea este tare urâtă… Paler a fost un mare om, pe care – din păcate – l-am descoperit prea târziu.
Noi 16, 2011 @ 01:22:13
Niciodata nu este prea tarziu.
Despre cuvintele care descriu singuratatea este greu sa citesti, dar sa traieti ceea ce citesti…
Noi 15, 2011 @ 11:51:18
E ciudat aproape cum citind un nemuritor, te incearca senzatia zborului launtric… Foarte frumos ce ai facut, Gabriela! Sa ai o zi minunata!
Noi 16, 2011 @ 01:26:56
Foarte frumos spus, Teo!
Ma bucura faptul ca ti-a placut si ca apreciezi scanteia care a inchegat totul
Noi 15, 2011 @ 12:19:02
“Singurătatea nu e o victorie înaintea celorlalti, ci e de fapt un naufragiu personal.”
Teama de singurătate trăieşte, latentă, în fiecare dintre noi. Dar nu reuşim să o exprimăm precum Octavian Paler, aşa este…
Gânduri bune, Gabriela!
Noi 16, 2011 @ 01:30:24
Tu sigur ai alege versul, Cristian, dar mai bine lasa-l sa zboare fericit spre iubire, nu spre singuratate!
Noi 15, 2011 @ 13:31:00
si ce folos ca m-am zidit in zid
iar anii au venit si au venit …
eu am privit si am privit
n-am inteles nimic
pe aleei oameni treceau
tacuti, grabiti, vorbind, iubind …
batranul zid acum este crapat
pe-alocuri iedera-l imbraca
si desi toamna pare imparat
caci in profira-i imbracat
adus de ani priveste spre pamant
avand acum un singur gand
un strigat cuvant
Iarta-ma Doamne! am gresit …
Noi 16, 2011 @ 01:33:30
Pana se poate auzi acel strigat- cuvant, nu-i prea tarziu.
Pana Dragostea exista, este si iertare.
Noi 16, 2011 @ 10:07:22
traim prea mult in afara! si luam-imprumutam-furam-cerem din jur uitand ca-n casa noastra avem si ce-am adus au altii acum lipsa in casa …
Noi 15, 2011 @ 18:41:53
si eu vreau sa impart singuratatea-n doi…..
frumoase citatele lui Paler
Noi 16, 2011 @ 01:34:52
Ia si tu, da-mi si mie…
Glumim, dar in doi totul este mai usor.
Noi 15, 2011 @ 18:56:18
Minunata postarea Gabriela !
Noi 16, 2011 @ 01:36:01
Daca ti-a placut, nu pot decat sa ma bucur, Stefania.
Noi 15, 2011 @ 19:30:20
trebuie sa facem ceva, toamna e deprimanta, singuratatea nu mai zic…
Noi 16, 2011 @ 01:37:06
Vino cu o solutie salvatoare!
Noi 15, 2011 @ 19:54:15
Mă dor toate vorbele care amintesc că există singurătate..
Noi 16, 2011 @ 01:38:46
Acesta este cuvantul care descrie cel mai bine sentimentul pe care-l traiesti, citind cuvintele scrise de Octavian Paler, despre singuratate. Durere.
Noi 15, 2011 @ 21:32:27
Frumoase imagini, triste dar nu atât de dureroase cum sunt citatele despre singurătate.
Noi 16, 2011 @ 01:42:33
Sunt spuse de cel care a stiut ce inseamna singuratatea.
Multumesc, Acuvio.
Noi 15, 2011 @ 22:00:21
Despre siguratate ca EFECT, nicidecum CAUZA, tot Octavian Paler inearca a o contura in “Definitia unui strigat” postata in 25 ianuarie 2008 pe
http://octavianpaler.ro/poezii/definitia-unui-strigat/
in care o numeste “iarba tacerii”
“Ti-as spune ceva,
despre noi,
despre zapada de-afara,
despre dragostea mea.
Ti-as spune ceva,
orice,
numai sa nu creasca iarba tacerii intre noi.
Ti-as spune ceva,
ce-ai stiut,
sau ce stiu,
dar a-nceput sa creasca iarba tacerii intre noi
si s-au ratacit sunetele din cuvantul tarziu.”
Fotografiile sunt realizate de catre autorul acestora, intr-adevar intr-o maniera de gala, in care alegerea drumului spre singuratate este facuta intr-o paleta trista, incepand de la fosnetul frunzelor inerte si calcate in picioare, in spatiul devenit stationar al unui avion transpotator de de entitati insingurate, si apoi coborandu-se irevocabil, la terestra ritmicitate sincopata a traverselor ce alcatuiesc…”drumul de fier” (drum de fier si beton final) strabatut pe jos, de unul singur. Doar sinele, paralelele, insotesc viata insinguratului…consumandu-se trist si la solilog, precum iarba tacerii, iarba tacerii crescuta-nversutata-ntre cei doi….
Noi 16, 2011 @ 01:49:48
Ce frumos si adanc: “iarba tacerii”!
Poate ca sunt de vina cuvintele lasate sa fie tarzii cu sunete pirdute-n tacere…
Deosebite si aceste versuri!
Mi-a placut si interpretarea data fotografiilor lui Alex Mazilu.
Noi 15, 2011 @ 22:18:42
“Singurătatea mușcă uneori chiar din inimă”- si doare muscatura asta foarte tare.
Noi 16, 2011 @ 01:59:12
Singuratatea care musca e masura durerii, parca.
Noi 16, 2011 @ 01:15:31
Eu n-as fi atat de sigur ca romanul are o asemenea filozofie, o asemenea dimensiune metafizica… De ce Lucian Blaga, in poezia Belsug, spune:
“Stelele deasupra mea
nimeni nu mi le-a fura!” ?
Sau in Miorita:
“Iar tu de omor
Să nu le spui lor.
Să le spui curat
Că m-am însurat
C-o mândră crăiasă,
A lumii mireasă;
Că la nunta mea
A căzut o stea;
Soarele și luna
Mi-au ținut cununa.
Brazi și păltinași
I-am avut nuntași,
Preoți, munții mari,
Păsări, lăutari,
Păsărele mii,
Și stele făclii!”
Sau daca o are, atunci o traieste cu totul altfel decat asa cum spune Octavian Paler. Singur, in fata furului, iata ce zice ciresul:
“Prea eşti plin de rod şi vrajă,
vine furul, pune-ţi strajă!
- Las’ să vie, să culeagă,
Vara mea rămâne-ntreagă.”
La el naufragiul nici macar nu e un naufragiu, daca traieste, mereu, necontenit o nunta fabuloasa cu lumea, cu intreg Universul. Daca el in fata mortii spune asa, atunci, Gabriela, singuratatea, pentru el, e un fleac! Greu de crezut ca pentru un asemenea om singuratatea ar fi un naufragiu… Sau ca ar avea vreo semnificatie ca intra pe o usa tacand sau vorbind… Daca el vede moartea (deci sfarsitul existentei sale) asa:
“Că m-am însurat
C-o fată de crai,
Pe-o gură de rai”,
atunci despre ce singuratate mai vorbim…? Despre ce naufragiu? Sa ne gandim la aceasta dimensiune, care depaseste pamantul, cele pamantesti:
“Soarele și luna
Mi-au ținut cununa.”
N-are nuntasi? Cum sa nu? Brazii si paltinasii sunt nuntasii lui, pasarile sunt lautarii!!! Daca nu are preoti la aceasta nunta? Ii are: muntii! Si inca nu orice fel de munti, ci cei mari! Si chiar daca nu ar avea toate acestea, are deasupra stelele pe care nu i le fura nimeni!
Omul care are o asemenea dimensiune a existentei se mai poate considera, oare, singur…?
Si atunci cum e romanul?
Noi 16, 2011 @ 02:37:28
De ce vrei sa vezi doar partea goala a paharului si sa complici lucrurile?
Este atat de simplu.
Recunosc in vorbele lui Octavian Paler, trairi ale singuratatii pe care le intalnesti atat la omul simplu cat si la cel erudit. La urma urmei, facand numitorul comun, toti suntem oameni si singuratatea este un sentiment.
Cand ramai singur si doar “Amintiri/ Țârâiesc încet ca greeri/ Pintre negre, vechi zidiri”, cand totul “se sfarmă-n suflet trist”, este evident ca doar cel drag te poate scoate din aceasta stare. Daca exista un “el” sau o “ea”, atunci “Deșarta casă
Dintr-o dată-mi pare plină” spune Eminescu, dar daca unul din cei doi nu mai este, tristetea sufletului nu este ca o rana adanca iar singuratatea ” mușcă … din inimă”?
Cand doi care au mers pe acelasi drum in viata ca sot si sotie, sunt despartiti prin moartea unuia, nu ti se pare ca cel care a ramas, deschizand usa casei si obisnuit sa-nceapa sa povesteasca cu cel drag, este lovit de tacerea care doare.
Nu-ti doresc sa experimentezi.
Incearca doar sa-ti imaginezi!
Noi 17, 2011 @ 00:19:32
@Gabriela
“Cand doi care au mers pe acelasi drum in viata ca sot si sotie, sunt despartiti prin moartea unuia, nu ti se pare ca cel care a ramas, deschizand usa casei si obisnuit sa-nceapa sa povesteasca cu cel drag, este lovit de tacerea care doare.”
Eu inteleg lucrul acesta. Totusi, in postare nu se vorbeste de asa ceva, adica de un cuplu, sot si sotie, despartiti de moartea unuia dintre ei. Mai degraba vorbeste de “omul care traieste in spiritul valorilor ce sprijina viata”, oameni de acest calibru care “traiesc mai degraba in izolare”… Apoi pune problema daca singuratatea este sau nu o victorie in fata celorlalti si concluzioneaza ca e, de fapt, un naufragiu personal.
Insingurarea existentiala nu trebuie neaparat legata de drama unui sot caruia ii moare sotia, de un astfel de exemplu. Adica un om se poate insingura nu neaparat pentru ca i-a murit nevasta sau alte tragedii de acest fel. Spre exemplu, te poti simti singur pentru ca femeia cu care ai trait mai multi ani iti spune ca nu te mai iubeste. Sau sa descoperi, dupa niste ani de stat impreuna, ca ea, de fapt, iubeste pe altcineva. Cand crezi ca totul merge bine, pe un fagas normal, cum se spune, sa descoperi acest lucru… Sa simti ca, in realitate, ai langa tine un om strain, cu care nu prea mai ai ce sa vorbesti. Sigur, depinde foarte mult de sensibilitatea fiecaruia. Insa se poate intampla in viata sa trebuiasca sa gasesti resurse interioare pentru a trece peste un asemenea moment. Sigur, sunt metode: spre exemplu, munca. Insa s-ar putea intampla ca nici munca sa nu te mai satisfaca sufleteste… Daca esti bogat, nici averea s-ar putea sa nu mai ti se para atat de importanta… Nici prietenii, nici distractiile… Nici petrecerile mondene, unde intalnesti oameni importanti (industriasi, politicieni, actori celebri, tot felul de VIP-uri, etc)… Lumea incepe sa ti se para, vorba lui Bacovia, un fenomen intamplator …
De acord cu tine ca asemenea trairi ale singuratatii le intalnesti atat la omul simplu cat si la cel erudit.
Insa singuratatea nu are intotdeauna valente negative. In singuratate poti sa te linistesti, poti sa meditezi in pace, poti sa contempli natura, viata, poti sa te dedici studiului si multe altele. Unora le place singuratatea si o viata linistita. Poti, spre exemplu, daca ai si talent, bineinteles, sa pictezi un peisaj frumos… Poti sa te pregatesti, in liniste, pentru un concurs.
Deci dualitatea bine-rau se aplica si singuratatii. Insa una e singuratatea si altceva e sentimentul tragicului pe care il poti resimti in singuratate. In primul exemplu pe care l-am dat, cel cu insingurarea existentiala, este mai mult vorba de un astfel de sentiment al tragicului, pentru ca poate insemna pieirea unor valori umane, a unor idealuri, adica o infrangere…
Noi 16, 2011 @ 08:28:10
Ce frumos!
Citatele, pozele si muzica lui Yruma.
Iti multumesc, Gabi.
Mi-am amintit ca am un video cu o melodie de-a lui Yruma.Sper sa-ti placa.
Noi 18, 2011 @ 09:04:48
Cam triste gânduri pentru început de drum.
Singurătatea poate fi un blestem, dar uneori și o binecuvântare. Omul mai simte și nevoia să stea cu el însuși câteodată…