Doamna de fum
11 Mai 2011 57 comentarii
in Uncategorized Etichete:divin, doamna, filozofie, frica, fum, gabriela elena, intelepciune, lumina, speranta, suflet, teama, umanitate, voal, vrajitoare
Sursa foto: aici
Tremură în noi uneori o doamnă, cu voalu-i înfrigurat acoperind lumina sufletului. Tremură în noi însăşi frica, această vrăjitoare gârbovită preschimbată în noi într-o pedantă, dar înşelătoare prezenţă feminină.
Ne este greu s-o alungăm, şi o credem pe cuvânt, însă ea tremură în continuare, căci până şi ei îi este frică de ea.
Curios este cum de nouă ne este teamă de orice altceva în afară de însăşi frica.
De multe ori nu observăm acest aspect din cauza umanului-pradă doamnei care sfăşie inimile sau frecventei noastre lipse de înţelepciune, de aceea, tânjind după divin, putem primi această înţelepciune, iar doamna de fum se evaporă, căci în locul ei se naşte speranţa.
Departe de prezenţa doamnei de fum: Alex Mazilu, Altcersenin, Ana Hodinitu, Ana Usca, Androxa, Caius, Cammely, Cati Lupascu, Clipe de Cluj, Gabi-g1b2i3, Gabriela Savitsky, Gand licitat, Gabriela Ilies, George Valah, Ilarie, Ioan Usca, LeeDeeP, Madi si Onu, Melami, Mirela Pete, Motanul Incaltat, Nea Costache, Nelinistitu, Poorbuthonest, Ragnar, Rokssana, Creve, Stropi de suflet, TeoNegura, Tiberiu Orasanu, Umograf, Vacitim, VeroVers, Veronicisme








What people say...