Fragil

16 Feb 2011 50 comentarii

by Gabriela Elena in Uncategorized

Sursa foto aici

 

În fiecare dintre noi se ascunde fragilitatea. Unii au acea fragilitate mută, care există în ei, dar nu se arată de teama de a nu fi târâtă prin mocirlă. Alţii au acea fragilitate senină, mai mult decât inocentă, un absolut al frumuseţii din altă lume pe care Pământul îl primeşte ca pe un cadou nemeritat. Fragilitatea este în noi, iar noi suntem atât de fragili…

Căutăm perfecţiunea, însă pe Pământ, aceasta este doar un alt mod de a numi imperfecţiunea şi uneori există o comoară perfectă de care nu ştim în imperfecţiunea atât de comună: un diamant într-un perete în care nu s-a săpat, o perlă închisă într-o scoică, fragilul blocat într-o lume rigidă, alipit de scoarţa Pământului precum frunza de creanga unui copac…

Fragilul ascunde în el o atenţionare cu acelaşi nume pentru a nu fi bruscat de umanitate, stricându-se, la fel cum şi perfecţiunea dacă ar fi atinsă de mâna murdară a fiinţei umane ar fi pătată de imperfect. De aceea nu cunoaştem perfecţiunea.

Omul a fost creat perfect şi totuşi este atât de imperfect, atât de vulnerabil încercând în zadar să-şi depăşească limitele prin el însuşi.

Fragilitatea creaţiei: uneori descrisă ca un acord ascultat în surdină de urechea sufletului, un pas făcut pe nisipul de pe fundul mării şi care de fiecare dată este şters de curenţii marini, de mişcarea vieţii, de trecerea timpului.

Am putea spune că fragilul nu are nici o şansă şi totuşi încă îl întâlnim în atâtea ipostaze care întruchipează un miracol retras, sfios, intangibil, care fuge de efemeritate, care se îndepărtează tot mai mult, se izolează, ferindu-se de atingeri curioase, dar generos în a-şi arăta chipul. Însuşi fragilul ascunde fragilitatea, cum şi  corola unei flori îşi ascunde staminele.

Fragilitatea: atât de aproape şi totuşi uneori atât de departe… Un vis care se uită după trezire tocmai pentru a-şi păstra misterul, pentru a nu deveni ceva concret după o analiză amănunţită, rob al cunoştinţei umane, o linişte care rămâne uneori doar ca amintire şi nu ca posesiune. Este poate o suferinţă, o simţre, un gând îngropat, ascuns de cei din jur si rupt în două părţi: o parte criptică (ascunsă) pentru ochiul care vede doar aparentul brut şi o parte fanică (expusă/cunoscută) pentru suflet. Un element pur aruncat intenţionat de Dumnezeu peste cenzura transcedentală, bariera dintre noi şi El.

Dacă vă întrebaţi dacă avem ceva perfect în noi atunci răspunsul ar putea fi: fragilitatea.

Sting- Fragile