Ei şi noi

26 Ian 2011 47 comentarii

by Gabriela Elena in Uncategorized Etichete:calcul matematic, cunostinta, dana glover, Dumnezeu, egal, ei, fractii, gabriela elena, imaginatie, intuneric, lumina, noi, radical, rain, simbol, traire

Sursa foto aici

 

Ei? Cine sunt ei? De unde vin şi de ce rostesc cuvinte care să ni se pară atât de familiare, parte din noi, dar care sunt atât de străine?

Cine sunt ei?

Ei sunt cei care îmi spun să nu privesc speranţa în ochi atunci când răsar serpentine de culoare din norii furtunoşi, curcubeul fiind doar un simplu fenomen fizic? Cine sunt ei ca să mă contrazică, să-mi spună că tot ceea ce văd este un banal ROGVAIV pentru mine el fiind de fapt victoria naturii contra ei însăşi, îmbărbătându-mă?

Cine poate să pătrundă atât de adânc în inima mea încât să mă convingă de faptul că doar după ploaie apare soarele când de fapt lumina este întotdeauna acolo, sus, încoronată, însă doar uneori este acoperită de norii răzleţi care într-un final dispar? Pentru mine lumina va rămâne întotdeauna un reper etern în jurul căruia îmi ţes viaţa!

Omule care ai puterea să visezi, de ce rezumi totul la o formulă matematică? Crezi că atunci când Dumnezeu a creat lumea, înainte să ridice din nimic un Univers, a rezolvat o fracţie în care numitorul era întunericul, iar numărătorul era lumina, iar apoi, ca să creeze fusul orar, a inventat inversa fracţiei precedente? Chiar crezi aceasta?

Crezi că şi-a pus planul sub un lung radical care nu avea un rezultat exact şi a fost nevoie să se aplice anumite artificii matematice pentru a se ajunge la un rezultat corect? Nu! El şi-a dorit, şi-a închipuit şi a spus “să fie!”… şi totul a fost de-o “perfecţiune perfectă”! Este absurd să doreşti să înţelegi cu mintea imaginaţia şi frumuseţea lui Dumnezeu pentru că nu ai putea rezista greutăţii cunoştinţei Acestuia, dar te poţi bucura de ceea ce Acesta a lăsat să vezi că a căzut din Mâna Sa.

Întotdeauna se ascunde mult mai mult în spatele un rezultat găsit de om undeva lângă semnul “egal”.

Sunt ei oare cei care mă îndeamnă să visez, să-mi las mintea liberă, dar totuşi mă învaţă că 1+1=2? Dacă, ipotetic vorbind, în acel “1″ se ascund milioane de alte cifre care prin adunare cu un alt “1″ nu ar da rezultatul “2″?

Îmi permit să-mi imaginez acest lucru, dar îmi este greu să nu rămân în realitatea în care într-adevăr 1+1=2. Dacă aş ştii că pot face naveta între infinit şi Pământ, aş risca oricând complicarea lucrurilor pe care nu le înţeleg, pentru a mă juca, chiar şi fără rezultat, încercând să dezleg un mister de mii de ori mai mare decât misterul vieţii: eu.

Nu contează dacă ei îţi spun că nu ştii nimic; trebuie doar să realizezi că sunt multe de aflat, iar unele lucruri nu pot fi cunoscute.

Nu toate lucrurile se afla citind cărţile altora şi aprobându-le ideile. Unele lucruri se afla lăsând sufletul să zboare, iar apoi după ce i s-a acordat timp ca să dea un răspuns fiinţei umane, să spună dacă ceea ce a găsit în infinit este o comoară sau un deşeu.

Dacă viaţa este o poezie tristă în care ştiinţa\raţiunea este superioară sentimentului, iar mintea domina totul, eu vă spun că fără suflet, mintea rătăceşte, iar fără înţelepciune dumnezeiască nimicul se transformă într-un nimic şi mai mare.

Este imposibil să nu ştii nimic şi este la fel de imposibil să ştii totul, deci poţi doar să visezi pentru că limitele sunt create pentru fiinţa carnală, dar pentru suflet, totul este posibil. Imaginaţia nu este a minţii, ci este a sufletului.

Deci, cine sunt ei? Ei… Ar fi interesant să ştim cine sunt, dar am pierde prea mult timp preţios.

Dar cine suntem noi? Simplu: noi nu suntem ei. Noi credem că întunericul nu poate să ucidă lumina, nici să o micşoreze muşcând din razele ei, întotdeauna ceea ce străluceşte cu adevărat transformând restul într-un simplu fundal, deci avem de fiecare dată cale liberă către lumină, pentru că întotdeauna o putem vedea clar, dacă ştim unde răsare.