Gladiatorii secolului XXI

Azi, ca si ieri, ne pregatim de lupta. Luptam cu noi, cu cei din jur, am lupta si cu intregul Univers daca am stii ca acea lupta ne va darui libertatea si pacea.

Fiecare zi este o emotie si fiecare secunda e o picatura de transpiratie. Suntem pregatiti in arena vietii sa manuim cu maiestrie spada curajului si sabia increderii.

Tot intunericul se agita in furia lui si este pregatit sa ne sfasie. Leul durerii, serpii dezamagirii si taurii necazului sunt gata sa ne incolteasca, insa noi, desi stam singuri in fata lor, totusi, nu ne dam batuti, caci numarul mare al vrasmasilor nu sugereaza o forta mai mare decat cea a unui suflet plin de speranta.

Absenta resemnarii ne este scut, iar determinarea de a incheia razboiul victoriosi ne este armura. Incheieturile mainilor stau ferme, iar palmele tin strans arma. Prima lovitura de aparare va fi primul pas catre implinire.

Chiar daca uneori doar ne pregatim sa intram intr-o posibila batalie, trebuie sa veghem pentru ca poate ni se doreste moartea chiar si in spatele portilor de fier care deschizandu-se ne fac cunostinta cu cea mai mare temere a noastra pe care trebuie sa o infruntam.

In asteptare trebuie sa fim pregatiti, iar cand vom sta in mijlocul arenei privind multimi de oameni care doresc ori sa murim, ori sa ne pierdem pe noi insine in rusinea fricii si disperarii, sa stim ca de acolo nu putem pleca decat victoriosi, ca eroi care prin curaj au invins salbaticia rautatii.

Nihil sine causa!

Nihil sine Deo!

 

Cand trebuie sa luptam, nu avem alternative. Putem decide doar cum vom incheia lupta!

Doar luptand vom auzi ecoul eternitatii.

 

Sunteti gata de lupta?  :)

Alex Mazilu, Altcer senin, Black Angel, Caius, Calin Hera, Calypso, Camely, Carmen Negoita, Cristian Dima, Cristian Lisandru, EO, Gabi- g1b2i3, Gabriela Neagu, Gabriela Savitsky, Gabriela- Fata din vis, Geanina Lisandru, George Valah, Ioan Usca, Melami, Mirela Pete, Nelinistitu’, Adela, OanaSoicaMujea, Redsky201o, World of Solitaire, Teo Negura,Umograf, Vacitim, Virtualkid, Neinteles, kaninusferoingus, Mazgalica, Bibabun, Madalin Ciortea, Eumiealmeu, Manole, Diana Ema, Iulia Mihai, Gabriela, Pro Atitudine, Krossfire, Oana

 

62 comentarii (+add yours?)

  1. Trackback: Gladiatorii secolului XXI - Ziarul toateBlogurile.ro
  2. Adrian
    Noi 29, 2010 @ 22:56:19

    Penru a avea un punct de vedre mai dezvoltat intrati pe:

    http://www.youtube.com/user/UniversalYogoshima

    Răspunde

  3. gabriela
    Noi 30, 2010 @ 01:15:27

    ai dreptate. Avem din ce in ce mai acut senzatia ca, fiecare zi e o batalie care incepe in zori. Ca sa mergi mai departe nu poti decat sa fii invingator.

    Răspunde

  4. DianaEmma
    Noi 30, 2010 @ 01:17:36

    De luptat luptăm mereu… nu scăpăm de luptă… contează cum luptăm…

    Răspunde

  5. Trackback: Trafic cu Hituri (runda 44) « Blogul lui Teo Negură
  6. Trackback: Colecţionara de coşmaruri – 10 | Caius
  7. Cristian LISANDRU
    Noi 30, 2010 @ 08:46:39

    O luptă permanentă. Fiecare zi în arenă. Ne trebui curaj, putere, determinare şi gândul că dorim binele…

    Răspunde

    • Gabriela Elena
      Noi 30, 2010 @ 17:11:38

      Binele, altruismul, de multe ori determina hotararea de a lupta in arena gladiatorilor, pentru un altul, pentru o cauza pe care o vezi dreapta dar care nu este a ta. Si totusi lupti, daruind totul, crezand.
      Clipa victoriei este un dar nepretuit.

      Răspunde

  8. Trackback: Moştenitorul | Ioan Usca
  9. Trackback: Martirii propriilor drame interioare «
  10. sof
    Noi 30, 2010 @ 10:24:59

    :) ))))

    Răspunde

  11. Trackback: Iarna pe blog « Mirela Pete. Blog
  12. vacitim
    Noi 30, 2010 @ 10:33:24

    George Cosbuc – Lupta vietii

    Copiii nu-nteleg ce vor:
    A plânge-i cumintia lor.

    Dar lucrul cel mai las în lume
    E un barbat tânguitor.

    Nimic nu-i mai de râs ca plânsul
    În ochii unui luptator.

    O lupta-i viata; deci te lupta
    Cu dragoste de ea, cu dor.

    Pe seama cui? Esti un nemernic
    Când n-ai un tel hotarâtor.

    Tu ai pe-ai tai! De n-ai pe nimeni,
    Te lupti pe seama tuturor.

    E tragedie naltatoare
    Când, biruiti, ostenii mor,

    Dar sunt eroi de epopee
    Când bratul li-e biruitor.

    Comediant e cel ce plânge,
    Si-i un neom, ca-i dezertor.

    Oricare-ar fi sfârsitul luptei,
    Sa stai luptând, caci esti dator.

    Traiesc acei ce vreau sa lupte;
    Iar cei fricosi se plâng si mor.

    De-i vezi murind, sa-i lasi sa moara,
    Caci moartea e menirea lor.

    Da, gladiatorul Vacitim e gata de lupta! :D

    Vorba lui Eminescu: La arme frati romani!

    Răspunde

  13. alex mazilu
    Noi 30, 2010 @ 10:58:01

    …iar in Romania lupta este si mai dura…

    Răspunde

  14. Trackback: Cat ne motiveaza competitia? | Redsky2010's Blog
  15. World of Solitaire
    Noi 30, 2010 @ 11:08:54

    Ne oferim,
    In suflete sa duelam
    Si Nihil sine causa
    In viu, sa demonstram

    Felicitari!

    Madi si Onu

    Răspunde

  16. Trackback: Gelos pe dor « Cristian Dima
  17. mariannicolescu
    Noi 30, 2010 @ 11:20:04

    Cea mai grea inclestare a vietii este lupta cu tine insuti. Te lupti toata viata, iar pacea sufletului o regasesti doar ACOLO… Cea mai grea si pasionanta lupta este lupta cu iubirea, de la care capeti dramul de fericire care iti alina ranile vremurilor si iti netezeste pasii ce aluneca, pierduti, pe autostrazile deznadejdii, incoltind zambetul, ca un curcubeu pe un ciob de lacrima nevinovata.

    IUBIREA E O LUPTĂ
    de Marian Nicolescu

    Zâmbind se scurge viaţa,
    Zâmbind cădem în luptă
    Iubirea ne-o aleg
    Doar cei ce pier la fel.
    Nu credem că odată
    Am fost regeşti scânteie
    Care s-au stins în noaptea
    Şi-n lacrima din noi.
    Nu credem că o luptă
    Se pierde fără luptă,
    Speranţa ce-ncolţise
    Se scaldă în nevoi.
    Iubirea este pururi
    Curată poezie,
    Iubirea e o luptă …
    Şi-i tot ce-i bun în noi.
    Şi vrem ca lupta vieţii
    S-o ducem pân’la capăt
    Acolo unde soarta
    Ne-o arunca-n regret:
    Iubirea pentru tine
    E saltul tău profetic,
    Iubirea pentru mine
    E-o lume de poet.

    Răspunde

    • Gabriela Elena
      Noi 30, 2010 @ 17:42:47

      Atata timp cat speranta da lastari, aratandu-si mugurii timizi, atata timp cat Iubirea poarta haina rosie ce daruieste puritatea albului, lupta poate sa fie chiar in valea deznadejdii, ca victoria ne asteapta! :)
      Multumesc pentru versuri si pentru mesajul lor!
      Intr-adevar “Iubirea e o luptă …
      Şi-i tot ce-i bun în noi.” :P

      Răspunde

  18. EO
    Noi 30, 2010 @ 11:31:03

    deus meus, deus meus, ut quid dereliquisti me?

    Răspunde

    • Gabriela Elena
      Noi 30, 2010 @ 17:54:59

      “Deus meus, deus meus, ut quid dereliquisti me?”

      “Eloi, Eloi, lama sabachthani?”

      “My God, my God, why have You abandoned me?”

      “Dumnezeul meu, Dumnezeul meu pentru ce m-ai parasit?”

      In orice limba si-ar striga sufletul nostru deznadejdea, Dumnezeu nu ne paraseste.
      Noi suntem cei care-L parasim.

      Răspunde

  19. cammely
    Noi 30, 2010 @ 11:47:34

    “Absenta resemnarii ne este scut, iar determinarea de a incheia razboiul victoriosi ne este armura”.
    Gutta cavat lapidem non vi, sed saepe cadendo (Stropul face o gaura in piatra, nu prin forta, ci prin cadere repetata) .

    Răspunde

    • Gabriela Elena
      Noi 30, 2010 @ 18:05:50

      Cu gandul la victorie poti depasi obstacole de temut.
      Da, si-n lupta trebuie sa nu ne lipseasca: inteligenta, rabdarea, tenacitatea…
      Victoria nu se obtine nici usor si nici repede. :)

      Răspunde

  20. Neliniştitu'
    Noi 30, 2010 @ 12:15:16

    Cred că n-ai simţi că trăieşti dacă n-ai lupta să trăieşti. :) )

    PS: Io te pinguiesc, la rându-mi, să ştii, nu e doar închipuire. :) )

    Răspunde

  21. Cristian Dima
    Noi 30, 2010 @ 12:28:22

    Mi-am amintit citind rândurile tale de acea poveste cu lupii care îi avem în noi. Lupul cel rău şi Lupul cel bun, în care se dă mereu o luptă. Cine vrem să câştige? Pe care îl hrănim?

    Răspunde

    • Gabriela Elena
      Noi 30, 2010 @ 18:28:30

      Deci implicit hranindu-l pe cel bun, in luptele ce inevitabil le purtam in viata, vom actiona luptand cinstit, sustinand privirea adversarului, cu armele inteligentei, educatiei, avand iubire-n noi. Celui ce va fi invins in lupta dreapta ii vom arata clementa, nu-l vom strivi pentru a ne arata dreptatea, nu ne vom razbuna.
      Si totul nu se va intampla cu mari eforturi de a fi buni, pentru ca odata…lupta s-a dat in noi atunci cand am ales pe care-l hranim. :)

      Răspunde

  22. Mihai Likar
    Noi 30, 2010 @ 13:57:00

    fara lupta viata ar fi plictisitoare.Asadar ADELANTE!!!!

    Răspunde

  23. Altcersenin
    Noi 30, 2010 @ 14:04:37

    hm, gata de lupta?! trebuie sa fim! nu se poate sa te lasi invins fara a incerca macar sa obtii victoria. este poate in genele noastre aceasta tendinta, ca si parte componenta a luptei pentru supravetuire…

    Răspunde

  24. Mirela
    Noi 30, 2010 @ 16:40:11

    Ei, dacă tot e musai, ne putem lupta cu inteligențele ceatoare, să facem din luptă o competiție a valorilor. Cred că doar așa merită să lupți. Și câștigători să fim toți, nu suport câștigul egoist și sec. Interesant articol! ;)

    Răspunde

  25. Trackback: Tiziano Vecellio (*între 1488 și 1490 – 27 august 1576), pictor italian « my heart to your heart
  26. teonegura
    Noi 30, 2010 @ 18:19:56

    Ma gandeam la cei ce lupta pentru a avea sansa zilei de maine, fara sa banuiasca macar ca lupta pentru a avea sansa de a porni la o noua batalie… Asa e, lupta nu se termina niciodata, doar bataliile sunt multe, la fel ca si stihiile…

    Răspunde

  27. g1b2i3
    Noi 30, 2010 @ 18:26:02

    Eu am obosit deja, dar inca mai lupt.
    Mi-am oblojit ranile si merg inainte.

    Răspunde

  28. Trackback: Calendar 2011 « Link-Ping
  29. Trackback: Teancul de calendare « Mustăţi lungi, gheare lungi
  30. Motanul Incaltat
    Noi 30, 2010 @ 20:57:42

    Domnisoara General!
    Fara indoaiala ca, dupa lupta, vom sarbatorii victoria la Château de Malmaison :) . Va rog sa-mi faceti onoarea sa imi acordati primul dans! Veti conduce menuetul asa cum ati condus trupele pe campul de batalie. Va veti acoperii de glorie asa cum v-ati acoperit si in lupta. Veti fi stralucitoare in sala mare a castelului, in superba Dvs. rochie de bal, asa cum ati fost calare pe cal, cu spada in mana, indemnandu-va ostirea spre victorie! :D
    “Cand trebuie sa luptam, nu avem alternative. Putem decide doar cum vom incheia lupta!” . Parca a conchis Napoleon insusi!
    “In asteptare trebuie sa fim pregatiti, iar cand vom sta in mijlocul arenei privind multimi de oameni care doresc ori sa murim, ori sa ne pierdem pe noi insine in rusinea fricii si disperarii, sa stim ca de acolo nu putem pleca decat victoriosi, ca eroi care prin curaj au invins salbaticia rautatii.”. Ce indemn! Mai e putin si incep sa cant La Marseillaise, cu lacrimi pe obraz! :)
    Allons enfants de la Patrie, Le jour de gloire est arrivé !
    Aux armes, citoyens,/Formez vos bataillons, /Marchons, marchons ! /Qu’un sang impur/ Abreuve nos sillons ! :)
    Uite aici ceva interesant, poate o sa te inspire:
    :)
    “Tot intunericul se agita in furia lui si este pregatit sa ne sfasie. Leul durerii, serpii dezamagirii si taurii necazului sunt gata sa ne incolteasca, insa noi, desi stam singuri in fata lor, totusi, nu ne dam batuti, caci numarul mare al vrasmasilor nu sugereaza o forta mai mare decat cea a unui suflet plin de speranta.” Tare de tot! Sigur ca nu e mai mare “decat cea a unui suflet plin de speranta”! Si noi, cu sufletele pline de speranta, ne ridicam impotriva tiraniei, “a salbaticiei rautatii”!
    Am impresia ca nici macar un revolutionar de profesie nu putea sa scrie mai bine! :) .
    “Absenta resemnarii ne este scut, iar determinarea de a incheia razboiul victoriosi ne este armura. Incheieturile mainilor stau ferme, iar palmele tin strans arma. Prima lovitura de aparare va fi primul pas catre implinire.” Domnisoara General, nu am cuvinte de a descrie maiestria Dvs. Felul in care ati aranjat ostirile pe campul de lupta si uimitoarea sarja de cavalerie in fruntea careia, cu demnitate si destoinicie, v-ati aflat! Care ne-a dus spre o victorie stralucita, cand toti ne asteptam mai putin. Cand spada Dvs. scanteia in lumina soarelui! :D . :lol:

    Răspunde

    • Gabriela Elena
      Dec 01, 2010 @ 00:21:42

      Comentariul tau m-a binedispus, facand zambetele sturlubatice sa se lupte pentru intaietate, cu rasul sanatos. :P
      Hohotele de ras s-au declansat la inceperea imnului… :lol:
      Vizualizam intreaga scena…
      Nu mai trebuia nici un videoclip. Am intrat in rol. :)
      Imortalizand momentul, cred ca la un moment dat in sala de bal, imbracata fiind in rochia care era aleasa special pentru acea seara, cred ca in treacat un zambet princiar mi-a stralucit pe fata care radia de fericire, in urma victoriei ce o sarbatoream.
      Dar sa lasam muzica sa ne aminteasca de acea seara…

      Multumesc pentru invitatia la dans. :)

      In lumina candelabrelor ce lasau totusi lumina curioasa a lunii sa priveasca-n sala mare a palatului, ce culoare parea sa aiba rochia mea? ;)

      Răspunde

  31. Trackback: Iarna pe blog II « Mirela Pete. Blog
  32. Trackback: VISUL UNEI NOPŢI DE IARNĂ « Carmen Negoiţă FOTOGRAFII ŞI GÂNDURI
  33. krossfire
    Dec 01, 2010 @ 07:54:27

    Indemnul tau razboinic fusese blocat de Akismet. Altfel, raspunsul este : always ready :D

    Răspunde

  34. ACIDUZZU
    Dec 01, 2010 @ 08:01:02

    Nu-i o rusine sa primesti un picior in…spate; faci un salt inainte ! Si acesta tot optimism este !

    Locatia Cape Canaveral – Florida, USA, este zona in care este amenajata statia de lansare spatiala. Este pozitionata cu cateva sute de metri sub nivelul marii si este favorabila, prin pozitionare, lansariilor cu succes a navetelor spatiale. Cu cat esti mai jos, ca atat erorile de a gresi tinta sunt minime.

    Cu cat incepi mai mult a-ti practica lansarea spre inalt pornind de pe genunchi, cu atat reusita iti este mai sigura, atat in viata cat si in vesnicie !

    Cele mai spectaculoase (performante) salturi spre inalt, realizate de luptatorii ninja, incep sarind dintr-o groapa din ce in ce mai adanca spre afara, uneori ajungand la o adancime a gropii de pana la trei ori inaltimea corpului… Nu e numai spectacol; este practica, exercitiu, este traire, un mod de viata, nu numai arta !

    Răspunde

  35. ACIDUZZU
    Dec 01, 2010 @ 08:15:52

    Retardatii niciodata nu lupta. Ei se multumesc, cel mult, cu starea de “chibiti” asezati de-a-n-legumelea…in peluza istoriei, asistand prostiti la lupta acerba-n desfasurare, din arena vietii !

    Doi lupi (buni sau rai nu exista, ci doar lupi) s-au sfatuit sa fure o oaie din staulul baciului…O ciocanitoare ii aude si-i paraste ciobanului. Acesta se aseaza la panda in dreptul strungii si, in clipa in care primul lup isi vara botul ranjit prin strunga, baciul il altoieste peste bot cu ciomagu-i noduros din dotare. Lupul pocnit, se retrage din spartura strungii, iute-si acopere cu laba botu-i invinetit de durere si-i zice amicului sau din spate: “Intra tu primul, ca pe mine ma pufneste rasul…”

    Asa este si cu eroii de circumstanta, chibiti, retardati de-a-n-legumelea…

    Răspunde

  36. Trackback: Serafina! « Mirela Pete. Blog
  37. Trackback: VIS ALB DE NICĂIERI « Carmen Negoiţă FOTOGRAFII ŞI GÂNDURI
  38. Trackback: Viaţa nu este o meserie! « Gabriela Elena
  39. Trackback: Nu mă poţi ucide! « Gabriela Elena

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 64 other followers