Inapoi pe Pamant
10 Noi 2010 40 comentarii
in Uncategorized Etichete:absolutul, apogeu, axa, “Confesiuni”, bolovan, cosmar, Dumnezeu, euforie, gabriela elena, J.J.Rousseau, limite omenesti, lumina, mistere, muritori, pamant, personalitate, picioarele, praful, putere divina, Rai, siguranta, soare, suflare de viata, teama, univers, viata, visuri
Oare cat de des plutim cu gandul deasupra limitelor noastre omenesti? Oare de cate ori n-am levitat in universul dorintelor noastre, privind cum Pamantul se roteste in jurul axei sale si inchipuindu-ne ca nu putem fi afectati in nici un fel, noi, muritorii cu pretentii de Dumnezeu dominati de euforia unui sentiment poetic de falsa eterna siguranta?
Oare chiar nu stim ca visurile ni le cream noi insa numai Dumnezeu ni le poate implini?
Fara teama ca oricand ceea ce ne dorim poate sa se rostogoleasca peste noi ca un bolovan care ne striveste, transformandu-se din Rai in cosmar, visam in continuare la ceea ce poate nu ne este destinat sa avem.
De acolo de sus, din inaltul personalitatii noastre, din apogeul luptei cu viata care nu ne ofera tot ceea ce ne dorim, privim uneori in jos, si vedem ca desi mintea ne este intr-o dimensiune uneori imposibil de atins, totusi, picioarele noastre stau pe pamant, de cele mai multe ori doar agitand praful in speranta ca vom gasi o alta lume intr-un desert care ne ascunde de realitate.
Desi doar tarana, omul nu se poate multumi doar cu un destin simplu, construindu-si viata in jurul “axei sale”, ci viseaza la o vesnica pendulare intre sentimentul de fascinare pe care il dobandeste datorita explorarii misterelor lumii si dorinta de a le cunoaste in intregime, astfel apeland la o miscare de revolutie care sa-l aduca si mai aproape de Soare, pentru a fi tot mai asemanator cu acesta: lumina intregului univers.
Momentul in care decidem sa revenim cu picioarele pe pamant este atunci cand un vis se spulbera, cand o dorinta nu ni se implineste, cand miracolul asteptat nu mai vine, fiind in incapacitatea de a realiza ca noi insine suntem miracolele: pamant pe care s-a suflat “suflare de viata”.
“Daca fiecare om ar putea sa citeasca in inimile tuturor, ar fi mai multi oameni care ar vroi sa coboare, decat aceia care ar vroi sa se inalte” spunea J.J.Rousseau in “Confesiuni”.
Creatia are toata libertatea sa-si doreasca si sa viseze, insa nu trebuie sa uite ca tot ceea ce reprezinta este rezultatul puterii divine.
Inca nu este vremea sa atingem absolutul si sa-l cunoastem…
Noi 10, 2010 @ 06:11:46
Hello Gabriela,
I put my new poem.
please visit my blog & send your comment about my new poem.
I am waiting for you.
Thank you
Seyed Morteza Hamidzadeh
2010
Noi 10, 2010 @ 19:25:40
I’ll drop by soon!
Noi 10, 2010 @ 06:28:22
Stii cum sunt copiii ? Harnicuti ! Ei nu fac altceva decat sa-si imite parintii in tot ceea ce fac !
Dumnezeu a pus in om chiar si gandul vesniciei, macar ca omul nu poate cuprinde de la inceput pana la sfarsit lucrarea pe care a facut-o El (vezi Cartea Eclesiastul cap.3:1o).
In tiparul fiintei omului, chiar acolo in codul lui genetic, Dumnezeu a pus toate informatiile de care omul are nevoie in dezvoltarea lui plenara si nesincopata de efemeritate.
Se zice ca un copilas de vreo doi-trei anisori a vrut sa-si ajute tatal sa duca niste lemne taiate in bratul sau micut, pentru a intretine focul in teracota din camera. Asa il vazu pe tatal de-alaturi ca face. Manutele-i micute si firave, nu puteau aduna bucatile de lemne taiate si cand punea o bucata cadea alta… Tatal il privi cu duiosie si-l lasa sa continue. Copilul se-ncapatana sa adune bucati de lemne in bratu-i micut dar nu reusi nicidecum. Atunci bunul lui tatic, il lua pe copilas cu lemnele-i cu tot in bratul sau parintesc si-l purta inapoi spre odaie…
Aceasta intamplare ma duce cu gandul la ce face Dumnezeu cu noi, atunci cand problemele vietii ne depasesc capacitatea noastra umana de a le realiza !
Inchei cu ce spunea altatdata marele apostol Pavel:
1. “Stiu, in adevar, ca nimic bun nu locuieste in mine, adica in firea mea pamanteasca, pentru ca, ce-i drept, am vointa sa fac binele, dar n-am puterea sa-l fac. Caci binele, pe care vreau sa-l fac, nu-l fac, ci raul, pe care nu vreau sa-l fac,tata ce fac… ! Gasesc in mine legea aceasta:cand vreau sa fac binele, raul este lipit de mine !…O, nenorocitul de mine ! Cine ma ca izbavi de acest trup de moarte ?” ( Ep. catre Romani cap.7:18-24).
2. “Cand sunt slab atunci sunt tare !”( 2 Corinteni 12:10;13:9).
3. “Daca este vorba sa ma laud, ma voi lauda numai cu lucrurile privitoare la slabiciunea mea !” ( 2 Corinteni 11:30).
4. “Pot totul in Hristos care ma intareste !” Ep. catre Filipeni cap.4:13).
5. “Si gemem in cortul acesta, plini de dorinta sa ne imbracam peste el cu locasul nostru ceresc !” ( 2 Corinteni 5:2).
Iar apostolul Ioan spunea in Ep. intaia soborniceasca cap 3:2: “Preaiubitilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Si ce va fi nu s-a aratat inca ! Dar stim ca atunci cand se va arata El, vom fi ca El; pentru ca iL vom vedea asa cum este !”
Inchei tot cu Eclesiastul cap. 12:1: “Dar adu-ti aminte de facatorul tau, in zilele tineretii tale, pana nu vin zilele cele rele si pana nu se apropie anii cand vei zice:”Nu gasesc nicio placere in ei !”
Noi 10, 2010 @ 20:24:16
Vad ca ai o intelegere profunda a acestor lucrururi care cred ca te ajuta in viata de zi cu zi…
Mi-a placut povestioara cu copilasul. Ilustreaza bine increderea pe care trebuie sa o avem in Creatorul nostru.
Noi 10, 2010 @ 06:33:57
Permite-mi Gabriela Elena, sa-ti postez alaturat primului comment, si o poezie adecvata temei abordate de tine !
UTOPIE ?…
2 Corinteni 4:7; 5: 1-9
Nazuiesc sa ating absolutul
Macar cu un deget natang…
Sa simt cum infioara-se lutul ;
Sa plang si sa rad si sa plang…
Sa rup cerceveaua de fire,
Evadand din efemera chilie ;
Sa fug, sa ma scald in iubire
Iar sufletul liber sa-mi fie !
Sa-nlatur zabrele de fier
Ce-mi chinuie trupul de lut ;
Sa zbor catre-un petec de cer
Desprins de ce-i had, de ce-i slut…
Sa calc in picioare-ndoiala
De-o viata, ca rob neputintei ;
Sa-mi birui in viata sfiala
Punandu-mi noi aripi credintei !
In zvacnet, de-odata, spre cer
Sa ma inalt cu suflet usor ;
Imbratisand sfinte zari ce nu pier,
Preacuprins de-al iubirii fior…
Sa-mi aud al meu geamat de jos
Ce-mi ramane in urma-amintire ;
Nu-mi mai pasa de-acum, caci Hristos
Ma atrage la Sine-n iubire !
Sa aud cum sparta-i in cioburi
Cosnita-mi veche de lut…
Din gaoci se ridica doar aburi
Care-n palida-mi viata-am avut…
Sa imi las deoparte trecutul,
Dezlipindu-ma-ndata de el ;
Si-n sfarsit, sa ating Absolutul,
Fericirea Eterna cu El !
Noi 10, 2010 @ 20:31:52
Foarte frumoasa poezia ta.
Se simte acea dorinta a copilului ce aduna aschii- farame de nazuinte- dorind ajungerea in bratele Parintelui sau.
Noi 10, 2010 @ 07:39:39
Putere divina care nu prea este inteleasa cum ar trebui.
Nu stiu cati la suta din oamenii care se declara crestini duc o viata crestina, nici nu-i mai pun la socoteala pe cei care se declara atei.
Noi 10, 2010 @ 20:40:21
Aici intervine alegerea fiecaruia…
Imi este frumos vasul sufletului doar pe dinafara, unde ochiul vede, iar continutul miroase a putreziciune?
sau
Frumusetea exterioara completeaza interiorul in care apa proaspata de izvor asteapta florile bucuriei?
Ma bucura commentul tau!
Noi 10, 2010 @ 09:31:57
Interesant articolul. Si, totusi, indiferent de puterea care ne supravegheaza nebunestile actiuni ale noastre, sunt absolut convins ca destinul nostru este in mainile noastre. Noi singurine putem scrie viitorul prin alegerile pe care le facem.
Trebuie doar sa fim cu ochii larg inchisi la ce se intampla in jurul nostru
Noi 10, 2010 @ 20:52:58
Da…
Trebuie sa ne facem timp pentru a ne analiza trairile, viata insasi..
Nu suntem fortati sa mergem pe un drum, instinctual, cu actiuni robotice.
Cred ca putem alege binele sau raul, adevarul sau minciuna, sinceritatea sau ipocrizia in cunostinta de cauza, iar alegerile noastre sunt cele care ne definesc viata, ne-o pecetluiesc.
Noi 10, 2010 @ 11:19:47
“Nimic, fara Dumnezeu!”
CUGET, CA UN VIN DIVIN
de Marian Nicolescu
Am scos bidivii din grajdul sufletului
deshămaţi de la carul scârţâit al durerii,
galopând pe câmpul mănos al poetului
prin glod, sub potcoava spartă a tăcerii;
am arat, apoi, imaş de gând slobod
pe hotarul dintre viaţă şi moarte,
stricând liniştea zilei cu un tropot
înghesuit în inima dintr-o-nchisă carte.
Nimeni nu m-a aşteptat la peronul timpului
în pufăit de locomotivă, într-o gară uitată
dincolo de cimitir şi de miriştea câmpului
unor ţărani, cu izvor pueril de mamă şi tată;
nimeni, doar soarta şi batista ultimei plecări,
fluturată în şirag de ani uitaţi în buzunare,
mototoliţi în para mocnită a unei flăcări
al unui sfârşit de anunţ, a unei ediţii lunare…
Şi caut iar grajdul pierdut şi ieslea unei nopţi
prin ceaţa groasă şi rece a cugetului meu,
înghesuită pe ruguri înalte şi struguri copţi
din care beau vinul ce se cheamă Dumnezeu.
Multumesc pentru vizita, scumpa domnita! Te rog, ca, maine, 11.11.2010, sa-mi tii pumnii, sa te gandesti la mine, dupa ora 11.00, cand imi lansez cea de-a sasea carte “Cusma pe un altar de gand”, cu ocazia “Zilei cartii”, care se savarseste in fiecare an in oraselul meu.
Noi 10, 2010 @ 21:04:06
Nihil sine Deo.
Oare incercam sa aplicam aceasta deviza in viata noastra?
Ce-mi place inceputul:
“Am scos bidivii din grajdul sufletului
deshămaţi de la carul scârţâit al durerii,”!
Intreaga poezie abunda de trairi rostogolite frumos in cuvinte!
Cea de-a sasea carte “Cusma pe un altar de gand” sa fie un prilej de bucurie pentru toti cei care vor fi prezenti maine la lansare!
Astept confirmare.
Noi 10, 2010 @ 11:32:07
“Momentul in care decidem sa revenim cu picioarele pe pamant este atunci cand un vis se spulbera, cand o dorinta nu ni se implineste, cand miracolul asteptat nu mai vine, fiind in incapacitatea de a realiza ca noi insine suntem miracolele: pamant pe care s-a suflat “suflare de viata”.”
Sunt multe astfel de momente. Eu, prin structura pe care o am, brodez permanent vise. Şi, firesc, nu toate capătă consistenţa care să le facă să crească şi să se împlinească. Ajung, deseori , şi cu picioarele pe pământ. Dar asta nu mă împiedică să o iau de la capăt, cu şi mai multă ardoare… O zi bună!
Noi 10, 2010 @ 21:12:20
Si ce frumos brodezi vise, Cristian!
In acea suflare de viata prin care Divinul a-nsufletit huma sta energia, motivarea de a nu ne lasa infranti atunci cand nu mai putem, de a o lua de la capat iar si iar…
O seara frumoasa-ti doresc tie si Geaninei!
Noi 10, 2010 @ 11:38:55
Orice vis pe care il poti crea cu mintea ta, teoretic se poate indeplini.
Depinde, in cea mai mare masura, de tine daca se va realiza sau nu. Ca e nevoie si de sansa, de noroc, de credinta…nu contest. Dar inceputul e la tine. 
Noi 10, 2010 @ 21:22:43
Imi place gravatarul ales, Pescarus ce “cutreieri zarile in cautare de frumos”!
Prezenta credintei sau lipsa ei joaca un rol important in viata noastra.
Personal nu cred in noroc.
Cum spuneam mai sus intr-un alt comment, noi facem alegerile si trebuie sa ni le asumam.
Iti multumesc pentru vizita si te mai astept sa gasesti frumosul si-n alte articole.
Noi 10, 2010 @ 16:39:43
o, daca-am putea planand printre vise,
sa nu uitam ca suntem tot un lut
dar odata-naltimile-atinse
ne dorim vesnicia si mai mult.
e periculos cand te desprinzi prea mult de pamant; caderea poate fi dureroasa
Noi 10, 2010 @ 21:29:51
Frumos raspuns in versuri mi-ai dat!
“dar odata-naltimile-atinse”…sigur “ne dorim vesnicia si mai mult.”
De ce?
Pentru ca lutul are acel ceva din Dumnezeu, care doreste sa nu cada ci sa se inalte…
Noi 10, 2010 @ 17:23:12
Fiecare am trecut prin momente de neîmplinire şi tot de atâtea ori am luat-o de la capăt, poate pentru împlinirea aceluiaşi vis sau al altuia. Depinde de noi ca visele să poată fi realizabile. Dacă ţintim către vise imposibile, ne anulăm şansa de a ne înălţa către ele. Poate că este dureroasă căderea, în cazul neîmplinirii, dar este plăcut traseul către realizarea acelui vis.
Piiing!!!
http://carmen76negoita.wordpress.com/2010/11/10/2-pa-uri-cu-si-fara-frica/
Noi 10, 2010 @ 21:45:11
Cred ca totusi intelepciunea ne va ajuta sa nu dorim sa punem punctul pe o litera necorespunzatoare din alfabetul viselor noastre, iar daca traseul este placut in realizarea acelui vis, spuneai tu, si daca imortalizezi totul in fotografie, adaug eu, calatoria vietii va fi frumoasa!
Mai mai, ce-mi pinguie pe-aici?
Ahaaa: “Piiing!!!
Viiiiiiin!!!
Noi 10, 2010 @ 19:15:27
Daca ajungi sa iti doresti de la viata lucruri care sunt peste medie, atunci iti asumi riscul dezamagirii. Probabilitatea de a gusta din cupa deznadejdii este mai mare decat aceea de a ajunge la cupa victoriei, chiar si pentru simplul fapt ca succesul de etapa te face sa iti doresti si mai mult, mereu mai mult!
Cati dintre noi stiu cand sa se opreasca din a mai dori, sa le fie indestulator ceea ce au capatat si sa se bucure la maxim? Cati?
Noi 10, 2010 @ 22:07:12
VirtualKid, cupa aceasta a dezamagirii iti apare in cale cand nu te astepti si in diferite aspecte ale vietii.
Un obiectiv pe care ti l-ai propus si nu l-ai atins, o nedreptate care ti s-a facut in locul unei recompensari, o mojicie venita din partea cuiva despre care aveai o impresie buna, constatarea ridicarii ipocriziei la rang de virtute, scopul atins de multi fara sa conteze ca mijloacele de ajungere la el este bazat pe minciuna…toate acestea si multe altele pot sa apara chiar la inceputul calatoriei spre un anume ideal.
Te doare, pentru ca dreptatea ti se pare de neinlocuit, dar balanta judecarii vorbelor si faptelor care sta in mana oamenilor este de cele mai multe ori defecta sau este stricata intentionat.
Avand sufletul curat, poti sa vezi toate acestea, sa le intelegi, sa mergi mai departe mai adaugand ceva scutului tau de protectie…
Este bine ca nu toti oamenii sunt la fel…
Of, m-a luat valul…sper sa nu comentez cat un intreg articol.
Sa-i spui o poveste frumoasa lui Stefanel, acum inainte de somnic!
Noi 10, 2010 @ 22:31:31
Povestile vin in mod firesc! Nu poate sa piarda farmecul copilariei. Indiferent ce se intampla, nu trebuie sa ajunga la el. Asteptam concertul pentru care am facut eforturi enorme… si am proprietatea termenilor folositi!
Noi 11, 2010 @ 09:43:32
Trebuie sa povestesti totul intr-un articol!
Succes!
Ma bucur pentru tine!
Noi 10, 2010 @ 22:33:58
Nu, nu te-a luat valul! Pur si simplu, ne-ai facut o bucurie. Ne-ai aratat cat anume contam. Si ne-am bucurat.
Noi 11, 2010 @ 09:46:24
Si tu mi-ai facut o bucurie spunandu-mi!
Noi 12, 2010 @ 16:30:08
La încheierea ediţiei:
Azi, 11.11.2010, la ora 11.00, de “Ziua C ărţii”, în orăşelul meu natal, în incinta unui liceu, în prezenţa colegilor scriitori din localitate, din Bucureşti şi din provincie, a conducerii liceului şi a elevilor iubitori de literatură, mi-am lansat volumul de versuri “Cuşmă pe un altar de gând”. Pot spune că, lansarea a avut un deplin succes, fiind apreciat de cei prezenţi, care mi-au urat, ca, pe viitor, să vin cu cât mai multe cărţi la fel de valoroase. Printre cei sosiţi de la Bucureşti, am remarcat pe poetul George G.Daragiu-membru al Uniunii Scriitorilor-, Consilier în cadrul Secretariatului General al Guvernului României; poeta Victoria Milescu-membru al Uniunii Scriitorilor-; simpaticul Vasile Groza, tatal Loredanei Groza, un talentat scriitor de carţi pentru copii şi, mulţi alţii.
Noi 16, 2010 @ 17:10:26
Ma bucur ca intalnirea cu poezia, cu alti scriitori a fost un moment de bucurie si ca lansarea cartii “Cusma pe un altar de gand” a fost un adevarat succes.