Sunt totul in nimic
28 Sep 2010 19 comentarii
Sunt totul in nimic, sunt cel mai frumos nimic din totul totului tot, pentru ca Tu ma iubesti…
Sunt urma lasata pe cerul instelat de o stea cazatoare si sunt ultima scanteie pe care aceasta o mai aprinde…
Sunt cuvantul lipsa care da sens unei capodopere lirice neterminate, sunt fericirea ce tresare pe neasteptate ca si iarba udata de ploaie si care strapunge inima ca un infarct al sufletului…
Sunt Oceanul Planetar si ma inec in propriile adancimi, sunt intregul cer si ma hranesc cu stele…
Sunt o lumina acolo unde este intuneric si sunt tacere acolo unde este Lumina…
Sunt un carbune aprins pe jarul stins, sunt o pana ce zboara cand toata lumea doarme, sunt saltul catre necuprins cand gravitatia ma trage catre pamant…
Sunt vocea din liniste si sunt linistea dintr-o voce, sunt ochii care nu se vad si sunt privirea din ochii tai…
Sunt litera din mijlocul celui mai frumos cuvant si sunt cuvantul care incepe cu litera numelui meu…
Sunt trezirea din somn si sunt visul care sta treaz…
Sunt palma din palma ta si sunt gandul din mintea ta…
Sunt tarana in vant si vantul ce imprastie tarana intr-o mie de zari…
Sunt un semn in eter si sunt un zambet larg printre schite de suras…
Sunt o lacrima de pe fata ta si sunt fata unei lacrimi…
Sunt fizionomia unei picaturi de apa si cea mai fina trasatura de pe chipul ei transparent…
Sunt un fior de bucurie si sunt bucuria unui fior…
Sunt noaptea ce linisteste ziua si sunt ziua ce adoarme noaptea…
Sunt tot ceea ce trebuie sa fiu, insa nu sunt tot ceea ce as putea sa fiu…
Sunt o enigma clara si secretul din adevar…
Sunt clocotul din pasiune si pasiunea care iti fierbe sufletul…
Sunt o pata de cerneala pe o hartie sau albul care acopera pata…
Sunt ideea de la care s-a pornit filosofia si teoria de la care a pornit acea idee…
Sunt fosnetul unei soapte si soapta dintr-un fosnet de nor…
Sunt inceputul unei trairi si sunt trairea unui inceput…
Sunt mai mult decat ceea ce vezi, sunt mai putin decat as vrea sa fiu si sunt mai mica decat cred…
Nu conteaza atat ceea ce sunt, cat faptul ca sunt ceea ce sunt…
Imi contemplu misterul si misterul ma contempla pe mine…
{Un cadou meditativ pentru toti cititorii mei}
Nu exista noroc, doar ocazii ca sa pasesti mai departe
26 Sep 2010 15 comentarii
Nu vreau sa ma gandesc ce ar fi viata fara impulsul de a dori sa mergi mai departe oricat de greu ti-ar fi. Probabil ar fi o sinucidere lenta sau brusca, ar fi o gaura neagra in care te-ai pierde fara urma.
Fiecare miscare pe care o faci deschide o alta poveste, o alta fereastra, un nou inceput, o noua sansa.
De fiecare data cand te uiti in oglinda te descoperi si zambesti caci vezi o alta persoana, una noua, pe care vrei sa o cunosti.
Nimeni nu poate sa-ti spuna cine esti doar gandurile si faptele tale.
Esti un las daca renunti, esti un victorios daca alegi sa continui.
Totul tine de credinta si de speranta si totul sta in credinta si in speranta. Sa le testam caci avem destul din cele doua, pentru toata viata si inca ar mai ajunge pentru una.
Trebuie sa ne dorim sa le epuizam, caci numai traind din cele doua vom fi fericiti. Si, secret: nu se vor termina niciodata, caci dorindu-ne sa le avem in suflet mereu, fiind dependenti de ele, ele se reinoiesc. Da, credinta si speranta se reinoiesc.
Cand credem ca nu suntem pregatiti pentru urmatorul pas, atunci inseamna ca suntem si trebuie sa pasim increzatori.
Nu exista noroc, doar ocazii ca sa pasesti mai departe…
(Imi cer scuze celor carora nu le-am comentat inca pe blog. Ma voi revansa. Sunt racita si ocupata. De abia ma pot ocupa de blogul meu, deci va rog din inima sa ma iertati daca nu v-am onorat cu raspunsuri si pe blogurile voastre. Va multumesc din nou pentru tot!)
Nu mai am nevoie de nimic din partea ta
26 Sep 2010 12 comentarii
Nu mai am nevoie de nimic din partea ta: nici de vorbe, nici de priviri, pur si simplu de nimic.
Lumea mea e cu susul in jos, si de fiecare data cand se intoarce imprevizibil, eforturile mele sunt mari ca sa o intorc la loc. Alta data, erai tu ca sa o intorci, dar imi dau seama ca o pot face si singura.
Refuz sa merg mai departe. Am obosit, deci voi ramane pe loc si ma voi bucura de fiecare moment.
E un inceput al sfarsitului si totodata, un inceput nou…
Ploua si o stare vida imi cuprinde inima…
Nu este nici parere de rau, nici fericire, nici dorinta de a zambi.
Cred ca este o tristete care ma indeamna sa oftez si sa spun: “Asa a fost sa fie…”.
Nu mi-e dor de nimic, nu vreau nimic.
Totusi, as fi vrut ca totul sa ramana ca inainte: simplu si usor. Trebuie sa ma obisnuiesc cu amintirea…
Poate am gresit eu si prin greseala mea te-am facut sa gresesti si tu sau poate…
Poate ai gresit tu si prin greseala ta m-ai facut sa gresesc si eu.
Nu stiu.
Daca exista vreo greseala pe care sa o fac, o voi face acum si voi spune “Stop”.
Sunt convinsa ca iti va fi bine. Sper sa-mi fie si mie bine, insa ma indoiesc…
Sa ne amintim ce a fost si sa nu ne mai facem planuri.
Daca asa trebuie sa se intample, atunci asa sa se intample, daca nu, se va schimba ceva pe parcurs.
Intelege, nu eu sunt de vina, ci sufletul meu…
El spune “gata” inaintea mea.
M-ai ranit si un suflet ranit nu mai poate spune: “Sa continuam!”. Al meu nu mai poate fi la fel.
10+
23 Sep 2010 31 comentarii
O mare filosoafa in viata (si credeti-ma, asta o spun in bataie de joc), imi vorbea azi despre reincarnare. Please, don’t make me start again!
Pentru ca nu vreau sa-i dau numele pe blog, ii voi spune “d-na X”.
Deci, d-na asta X, era foarte preocupata de intelegerea misterelor aberatiei care se numeste reincarnare. Era foarte framantata de un gand: daca, cu o zi in urma, cand a calcat din greseala un melc, acesta era de fapt un om reincarnat si ea a facut o crima? Cate mustrari de constiinta… 
La o intrebare ca aceasta (care nu era pusa in gluma), trebuie sa te gandesti mult la ce fel de raspuns trebuie sa dai. La mine e simplu. Nu trebuie sa conving nebunul de nebunia pe care o afirma, ci trebuie sa-i spun clar, in fata ca e…nebun.
In momentul respectiv am inceput sa rad (cu gura si nu cu BIC-ul) si asa as fi vrut sa- i spun persoanei respective: “d-na X, inchipuiti-va ca ati murit si ca v-ati reincarnat intr-un rahat (si nu din acela comestibil). Bun, ca si rahat cum v-ati continua viata?” 
Noroc cu bunul-simt care te obliga sa nu dai afara tot ce ai in gusa si apoi sa-ti rasune in urechi: “daca taceai, filosof ramaneai”. 
Daca tot exista atatea mistere pe lumea aceasta, de unde putem stii ca ne vom reincarna in fiinte vii? Poate vom fi toti niste rahati in drum, si vom astepta sa ne reincarnam din nou, in mijlocul soselei. 
De obicei ma intriga prostia, dar de data aceasta m-a intrigat si faptul ca d-na X isi sustinea cu tarie prostia.
A spus ca exista posibilitatea se ne reincarnam in caini, pisici, soparle, sobolani si muste, avand suflet.
Hai, pe bune?
Inseamna ca sunt o criminala, daca stau sa ma gandesc cate muste am “pliciuit” pana acum, sau mai bine zis, cate muste am ucis cu sange rece. Sunt o criminala in serie si in paralel.
Asta cu reincarnarea e ca si cand ai spune: “Lasa, mai, saracul caine ca e si el om!”. Sau de aceea functioneaza mai mult politia animalelor decat cea comunitara, pentru ca sunt mai multi oameni reincarnati? Bullshit! Unde ati vazut voi animale cu suflet?
Oameni buni: mintea umana poate sa inventeze “n” scuze pentru pacate. De ce trebuie sa-mi petrec viata gandindu-ma ca ma voi reincarna (ceea ce nu este deloc adevarat), cand pot sa recunosc ca exista Iad si Rai? In Iad ajung cei care l-au slujit toata viata pe Aghiutza (si aici nu vorbim doar despre satanisti), iar in Rai, cei care l-au acceptat pe Hristos in viata lor.
Fie ca te complaci acceptandu-ti scuzele, fie ca nu, dupa moarte exista viata vesnica. Toti ajungem la judecata de apoi! Daca nu ma credeti, “dupa bip lasati un mesaj”.
Dumnezeu promite sa ne dea corpuri de slava si nu din acelea imblanite, de caine!
Acum, serios vorbind, credeti ca Dumnezeu nu putea sa ne faca sa fim caini de la inceput?
Daca ne-a dat suflet, sa-l pastram, caci inseamna ca are un scop.
Dumnezeu ne-a dat o singura viata, in care trebuie sa avem grija ce facem. Este o singura sansa pe care ori o prindem, ori o pierdem.
Dumnezeu a facut omul ca sa-L slujeasca pe El, ca sa-I accepte jertfa si sa se bucure de iubirea Lui. Credeti ca daca acesta este scopul Lui pentru noi, dupa ce murim, ne va trimite intr-o alta viata ca si caini ca sa-L slujim mai bine de pe patru picioare caci ca si fiinte rationale nu am reusit? Ma indoiesc.
Caine credincios stapanului am vazut, dar caine crestin, eu, una, nu stiu.
Ma duc sa omor cu sadism o musca. Sper sa nu-mi fie ruda! 
De dupa fermoar
21 Sep 2010 11 comentarii
Unul dintre cele mai enervante lucruri de pe aceasta planeta plina de contraste si de comportamente paradoxale este dorinta unor persoane de a-si spune parerea despre viata ta, chiar daca nu te cunosc indeajuns de bine, nerabdarea acestora de a-ti da sfaturi desi tu nu vrei asa ceva.
Ca niste maniaci, se infig in pieptul tau si incep sa sape adanc, cautandu-ti inima. Tu nu poti sa te aperi pentru ca mainile iti sunt legate, la fel si gura, caci “ei stiu mai bine ce e in sufletul tau!” si nu te lasa sa vorbesti, sa te opui lor. Sa fim seriosi… In afara de tine si de Dumnezeu, nimeni nu-ti poate cunoaste viata si framantarile.
Nu se opresc pana nu-ti ofera un ajutor de care nu ai nevoie, nu renunta pana nu te conving sa-i lasi sa-ti desfaca fermoarul inimii, desi tu vrei sa-l tii inchis, caci sufletului tau ii este frig si hotarand sa-l tii la distanta de toate parerile gratuite ale celor din jur, vrei sa-l incalzesti, insa nu, nu se poate, caci “ei stiu mai bine ce trebuie sa se intample cu viata ta”.
De multe ori obosesti nu atat din cauza faptului ca ceva te framanta ci din cauza luptelor seculare pe care trebuie sa le duci cu cei din jur, pentru ca ei nu inteleg din prima semnificatia exclamatiei: “Leave me alone!”.
Consider ca respectul trebuie sa se vada si in cazul situatiilor in care un om nu vrea sa-si ofere inima pe tava tuturor celor ce au chef sa despice firul in patru, sa disece pana afla tot, doar de dragul discutiei.
Uneori e bine sa fii lasat in pace pana simti nevoia sa vorbesti, pana atunci, intimitatea trebuie pastrata!
Poate e mai mult decat poti intelege
11 Sep 2010 25 comentarii
in Uncategorized Etichete:durere, floare de lotus, gabriela elena, greseli, inima ta, iubire, parfum, poezie, portret, sentiment, suflet, trecut, tristete
Stau singura si parca sentimentul ca nu mai e nimeni in jur imi copleseste inima. Incerc sa ma descriu, sa-i fac un portret vietii mele, sufletului meu. Ma gandesc la toate greselile pe care le-am facut, la toate regretele, dar nu pot sa vad in toate aceste amintiri mai mult decat un simplu trecut, un trecut care imi zambeste ori de cate ori ma intorc in timp si care imi da posibilitatea sa mai aleg o data si sa schimb ceva in viitor. Poate ar trebui sa fie cel mai frumos sentiment, dar ma zbat intr-o contradictie pe care nu o pot intelege: cum mai pot sa zambesc, cand singurul lucru pe care mi-l doresc- inima ta- nu pot sa-l am?
Ma gandesc la tine si fiecare secunda din aceasta ora o petrec incercand sa imi dau seama ce insemn eu pentru tine si cat contez in viata ta? Nu stiu ce crezi, nu stiu ce vrei, nu stiu in care colt al sufletului tau ma tii. Am o mie de intrebari pe care sa ti le pun, dar de fiecare data ma impotmolesc la ultimul pas pe care il am de facut. De ce? Sa fie oare pentru ca m-am saturat sa mai fac pasi pe care nu trebuie sa-i fac eu?
Imi plec capul pe o perna care inca mai miroase a parfumul pe care l-am purtat ieri cand ne-am intalnit si ma uit in gol… Imi dau seama ca tot ceea ce fac e in zadar, imi dau seama ca tot ceea ce sunt uneori e atat de ridicol si ma strang in mine ca o floare de lotus in prag de seara… M-ai pierdut cand ma puteai avea fara sa te lupti pentru inima mea si la un moment dat, cand toate actiunile tale vor fi irevocabile, iti vei da seama de tot fara ca eu sa-ti explic. Esti prea departe cand eu vreau sa-ti fiu aproape, asa ca, probabil e mai bine sa ma indepartez si eu… Aceasta sunt eu: vreau sa-ti spun tot si vreau sa-mi spui tot, dar atunci cand eu am ce sa-ti spun, iar tu nu, e mai bine sa ma opresc si sa tac si eu, la fel ca tine… Ti-am promis ca nu te voi mai deranja cu sufletul meu care arde de nerabdare sa se lipeasca de al tau… Voi pune un calus in gura inimii mele si o voi face sa taca. Chiar trebuie sa mergem mai departe ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat?
Poate am fost perla care a stat prea mult in mainile cui nu trebuia. M-ai aruncat printre pietrele pe care le calci zi de zi. Aici se incheie povestea care nu a avut niciodata inceput. Mi-as fi dorit ca totul sa se termine cu “si-au trait fericiti pana la adanci batraneti”, dar se pare ca tot ceea ce am simtit pentru tine se va concluziona cu puncte de suspensie… De ce inima mea bate pentru tine, iar inima ta bate impotriva mea? Pentru a evita orice confuzie, acest fragment este imaginativ, dar sentimentele redate pot fi traite de orice suflet.
Revenire in forta cu o zvacnire de viata
08 Sep 2010 31 comentarii
Hei, prieteni, nu stiti cat ma bucur ca m-am intors pe meleagurile wordpressiene. Chiar daca nu mai stiu unde se afla butonul “Post nou”, sunt aici pentru voi, pentru ca mi-a fost dor de voi si pentru ca vreau sa scriu in continuare. Sper ca nu mi-am iesit din mana.
Dupa o lunga vacanta in care s-au intamplat multe (de exemplu, am devenit adult sau sunt {aproape} soferita), ma intorc la voi si tin sa va multumesc pentru ca desi nu am fost activa pe blog in aceste luni, totusi, nu m-ati lasat de izbeliste si m-ati incurajat sa revin. Vreau sa ii multumesc si celui mai bun prieten al meu pentru faptul ca mi-a tras un semnal de alarma si mi-a spus: “Hei, ce faci cu blogul? Intoarce-te si scrie!”. [multumesc, Cosmin! 
]
Bun venit noilor cititori si iertati-ma toti pentru ca nu voi raspunde la multele comentarii precedente, dar de acum incolo voi face tot ce imi sta in putinta ca sa va raspund tuturor, asa cum am facut-o si pana acum.
Vreau sa va anunt ca trec pe clasa a XII-a, deci situatia mea nu va fi chiar pe roze, iar timpul meu nu va fi nici cat a fost acum un an, dar ma voi stradui sa impac blogul cu scoala.
Poate va intrebati ce am putut face atata timp de n-am mai scris, poate va intrebati daca mi-am dat blog-ul la “orfelinat” si raspunsul este: “well, am luat si eu o pauza ca tot omul!”
Am petrecut o super frumoasa vacanta alaturi de cei dragi, am fost la Mamaia, am fost la munte, am fost intr-o tabara: am fost un porumbel calator.
Nici nu am apucat bine sa-mi dau seama ca e vara, ca s-a si terminat. Nu pot sa spun ca m-am odihnit lunile acestea pentru ca sunt foarte ametita din cauza multitudinii de activitati pe care le-am avut, dar, imi place mult ameteala aceasta.
Revenind la blog, revin si la monotonia si la stresul imposibil de evitat atata timp cat esti “scoler”; si da, “s” de la “scoler” se citeste “sh”. Nu am scris si nu voi scrie cu diacritice pe blog. E un fel de stil propriu dezvoltat pe parcursul activitatii bloggeriene si sunt convinsa ca asa cum ati inteles pana acum ceea ce am scris, asa veti intelege si de acum incolo, plus ca daca anul trecut nu am avut rabdarea si timpul necesar sa scriu cu diacritice, ma indoiesc ca o voi face de acum incolo. Daca vreti sa scriu cu diacritice, imi voi scrie articolele pe hartie, voi scana acea bucata de hartie si o voi posta pe blog. Oricum, prefer ca atunci cand sunt in fata monitorului sa folosesc tastele.
Deci, una peste alta, M-AM INTORS: cu forte proaspete, cu energie pozitiva, cu un stil de a scrie putin diferit, la fel de ironica, mai sensibila, mai lipicioasa si mai zambareata in suflet. Va invit cu drag sa reveniti si voi pe blogul meu si sa continuam sa aruncam in vant cu fluturase cu multa dragoste scrisa pe ele si cu multe, multe zambete. Precum stim, vantul e naravas. Nu putem stii in mainile cui si mai apoi in sufletul cui vor ajunge mesajele noastre.
Spuneti un bun venit unei Gabriele Elena care-si reinventeaza viata minut de minut.
Va iubesc mult!
[foto: by Gabriela Elena]
PS: Celor carora m-au rugat pe mail/blog sa facem schimb de link-uri, le aprob cu drag cererea.
What people say...