Din suflet…
27 Feb 2010 15 comentarii
Sunt un suflet plin de viata, un suflet care de abia asteapta o raza care sa-i dea puterea sa tresara in clocotul vibratiilor de fericire.
Omule ce ma porti ascuns in adancurile tale de parca nici n-as exista, omule ce te straduiesti sa ascunzi adevarata-ti frumusete uitand-o in schimbul uneia la care poftesti orbit, omule, mori!
Traiesc o viata in bezna. Faptura-mi necunoscuta, imateriala si totusi atat de importanta, vrea sa iasa la lumina, vrea sa vorbeasca in locul gurii tale nepricepute. Vreau sa-ti daruiesc o viata plina de sens, vreau sa te umplu de scopuri eterne pe care doar eu pot sa le pun in flacarile dorintei tale. Mi-e dor de tine! Mi-e dor sa te vad, sa te sfatuiesc! De ce imi astupi gura cu calusul indiferentei? De ce nu-mi dai voie macar sa sper ca mai pot face ceva?
Cand tu vrei s-alergi si eu vreau acelasi lucru, doar ca tu vrei sa alergi fara mine. In lipsa mea ai in minte doar un drum pe care sa fugi si pe care nu-l vei termina pentru ca vei obosi pe parcurs, realizand ca alergi fara o destinatie precisa. Eu pot sa te fac sa alergi pe drumurile misterului, pe care nu obosesti, nici nu simti durerea neputintei umane pentru ca alergi cu gandul.
Corp de lut, corp de tina, unde vrei sa te ascunzi? Eu sunt in tine! Fiecare respiratie, fiecare lacrima, fiecare bucurie, eu ti-o dau. De ce nu intelegi ca ne-am nascut de-odata ca sa fim prieteni pana la sfarsit? Eu nu te pot parasi si nici tu pe mine, si cand plecam, plecam impreuna. Ceea ce ne leaga este un lant mult mai puternic si mult mai dulce decat cele pe care le cunosti. L-am creat pentru tine, s-a nascut din incredere deplina, bucurie si pace.
Incerci sa ma inghesui intr-o camaruta vida pe care o numesti “casa sufletului”? Lasa-ma sa respir, omule!
Imi arati unde imi este locul chiar daca tu esti acela care nu stie precis care este al lui! Om nepriceput! Sunt intreaga sticla de esenta si tu ma faci sa ma simt doar un dop de pluta ce supravietuieste in necunoscut. Omule, stii ce faci? Esti pe cale sa gresesti cum nimeni nu poate; omule, daca ti-ai da seama ce faci…
Incerc sa te trezesc, sa te scutur din visare! Omule, de ce alegi sa pribegesti cand in tine ascunzi puterea de a vedea mai departe decat crezi?
Omule, zambetul tau nu face doi bani fara mine. Eu sunt cel care dau cu adevarat putere vindecatoare zambetului tau. Omule, praf ti-e viata si tu zi de zi traiesti o dorinta mistuitoare sa omori in sinea ta si singurul lucru care nu este tarana!
Omule, ma chinui, si totusi, in agonia mea, sunt o raza, o sclipire, o scanteie. Oricand pot sa aprind un foc, doar ca in tine inca ploua si in mocirla nu gasesc nici un loc uscat, neatins de planurile tale, unde sa ard.
Ai auzit vreodata vocea in surdina care te ridica atunci cand esti cazut? Sunt eu, care renunt a geme in tristetea mea fara de leac, sunt eu care uit de mine pentru tine.
Te adancesti mereu in fumul de tigara sperand sa gasesti raspunsuri in panza groasa de tutun, in loc sa stai sa privesti in tine unde zac toate raspunsurile mult dorite.
Eu nu pot sa-ti dau ceva ce nu vrei sa iei. Esti doar un contur fara continut. Esti o perecehe de aripi ce pot sa zboare, dar pe care le tii prafuite intr-un colt fara importanta. Desen fara culoare, faptura fara viata….!
Esti mort si tu te crezi viu. Putrezesc in corpu-ti fara viata, si durerea ma cuprinde, iar vina-ti ma apasa.
Dar, stai! Mai e o sansa! Mereu mai pot spera, chiar si-n ultima clipa, si totusi, nu te trezesti.
Omule, sunt ostenit. Sunt secat caci esti arid. Am murit, m-am uscat ca o oaza in bataia vantului din desert… Ti-a murit prietenul…si lantul dulce si usor ce odata ne lega, acum s-a rupt.
Omule, macar intinde mana. Te voi saluta din zbor.
E-atat de bine sa pleci…
ZAMBET DE PRIMAVARA
24 Feb 2010 26 comentarii
“Primavara, din ce rai
Nevisat de pamanteni,
Vii cu mandrul tau alai
Peste cranguri si poieni?”
Intrebarea pusa de George Toparceanu in “Rapsodii de primavara” ne plaseaza in lumea povestilor, ne cheama la un joc al imaginatiei?
Asa se pare, pentru ca este un adevarat miracol trecerea de la albul zapezii, la verdele crud ce timid ne-nvioreaza privirea prin aparitia ghiocelului!
Obositi de “atata frig si ceata”, de zapezi, de frigul ce ne-a inghetat si gandul si vointa, uimiti privim o raza de soare ce aduce sub reflector, timida aparitie a micului dar curajosului mesager.
Dintr-o data suntem mai optimisti.Caldura promite multe, iar noi o credem pentru ca e o candidata cu referinte bune;a participat la alegeri in fiecare an si a castigat. M-am gandit sa o votez asa…pentru un mandat cam pana la sfarsitul toamnei. 
Iubesc caldura ce te face sa te simti liber!
Venirea ei vestita cu-n clinchet mic ce-n suflet il auzi, il face pe ghiocel un sol aducator de vesti bune, deci rasplatit cu multa dragoste, cuvinte de alint, atingeri calde de buze de copii, si gene tremurande de fecioara.
Totul e vechi si totusi nou sub soare
Timid, al primaverii sol rasare! 
O primavara ce zambet sa aduca in priviri, doresc tuturor celor care rasfoiesc paginile virtuale ale blogului meu! 
My roller coaster spirit
15 Feb 2010 16 comentarii
Am facut aproape o obsesie din parcurile de distractii. De la zece ani, de cand am fost in PlayLand (Canada), m-am indragostit de toate masinutele “donatoare” de senzatii tari. Am fost cucerita, insa de atunci nu am mai fost in nici un alt parc de distractii. Am ramas doar cu amintirile din copilarie si cu cateva dorinte pe care nu vreau sa le las neimplinite.
Cred ca sunt destul de familiarizata cu toate clipurile “youtubiene” care prezinta parcuri de distractii, roller coasters etc. Sunt o fana a senzatiilor tari, a lucrurilor noi pe care bineinteles vreau sa le experimentez, desi, la prima vedere nu par genul acesta de persoana. Ma ucide numai gandul ca toata viata trebuie sa experimentez doar lucurile romanesti. No way!
De cand eram mica mi-am dorit sa ajung intr-un Disneyland, si n-am ajuns, insa voi sfida anii si candva voi ajunge acolo. Parcurile de distractii sunt atat de frumoase, atat de romantice uneori. Luminitile, culorile te imbata, iar seara te indragostesti de acel basm prins in comunul cadru urban.
In schimb…
ceea ce ma infricoseaza mai mult decat un horror movie, ceea ce ma supara si ma indispune este “privelistea” unui parc de distractii parasit.
Cand iti imaginezi cate jocuri de lumini, cata lume s-a distrat intr-un loc acum aproape invizibil, acoperit de ierburi, frunze putrezite in ploaie si rugina, te cuprinde tristetea.
Cel mai terifiant sentiment este acela cand vizitezi un astfel de parc de distractii abandonat, si iti vin in minte toate rasetele, vorbele, povestile care au inceput in acel loc, iar acum nu mai poti auzi decat o liniste de mormant aproape insuportabila.
Aceasta oroare de parcuri de distractii abandonate a pus stapanire pe mine cu cativa ani in urma, in Bucuresti.
Veneam de la aeroport si in drumul meu catre hotel am vazut un parc de distractii plin de oameni si magic luminat , al carui nume nici azi nu il stiu. Am ajuns la hotel, si cheful de a merge sa ma distrez parca zdrobise oboseala. Am hotarat impreuna cu mama sa mergem sa “dam o tura” prin parc. Problema era ca nu stiam nici unde se afla, si incepea sa se si insereze, insa stiam ca luminile puternice din parcul de distractii vor face ca noaptea sa para o zi continua.
Am intrebat un sofer de taxi cam pe unde ar stii ca exista un astfel de parc, si uimit, ne spune ca in Bucuresti sunt foarte multe parcuri de acest gen. “Cate parcuri de distractii, Doamne iarta-ma, pot fi in Bucuresti?” Adica, stiu ca se va construi un Disneyland in Bucuresti, insa acest proiect s-a facut public de curand.
In fine, ne da taximetristul “indicatii pretioase”: cu ce sa mergem pana acolo, pe unde se afla acel parc si asa mai departe. Am ascultat taximetristul bucurestean (mare greseala) si am urmat intocmai indicatiile lui. Numai bine, ca atunci cand am ajuns la locul specificat de taximetrist era intuneric de-a binelea. Nici o lumina, nici o muzica, nici un om.
Am intrezarit o placa destul de colorata ascunsa pe jumatate de crengile unui copac. Am intrat pe o poarta, si dupa ce am facut cativa pasi, STUPOARE!!!!! Am zarit o roata mare, cu vopseaua luata de pe ea, un carusel ruginit aproape daramat in iarba, cateva piese de la un alt fost gigant al distractiilor, aruncate in iarba si ruginite. Am simtit ca vreau sa tip si sa fug inapoi de unde am venit, insa tot mergand prin bezna rece, am pierdut urma intrarii in parcul de distractii abandonat.
Totul scartaia in jur, auzeam numai fosnete sinistre si vuietul masinilor in viteza care circulau in departare. Intr-un final am gasit iesirea din acel cosmar real si am pornit, ce-i drept speriata si dezamagita, catre hotel. Bineinteles ca in noaptea aceea nu am dormit deloc bine.
Voi ati trait o astfel de experienta vreodata? Ce lucruri neobisnuite va tulbura linistea sufleteasca, va inspaimanta?
Leapsa ciuci
13 Feb 2010 16 comentarii
Leapsa de la Bogdan aka Hobbitu
*cel mai de pret lucru: familia
* cand sunt suparat/a: ies la o plimbare, mananc inghetata, ascult muzica, scriu
* Mi-am petrecut cea mai frumoasa vacanta: Mamaia, Canada
*cand vreau sa ma relaxez: ma plimb, rad si ascult muzica
*alt loc unde as trai: Grecia, Mexic, sau Insulele Caraibe
*cel mai fericit/a am fost/sunt: cand pot sa fac ceea ce imi propun, cand simt iubire in jur, cand rad
*Nu spun nu propunerii: de a vizita locuri noi 
*ma feresc: de persoanele mandre, ipocrite si de fetele “mâţâite”. 
* am emotii cand: ma indragostesc si cand ma intalnesc cu persoana de care sunt indragostita.
*Regret ca nu am facut: 18 ani inca, pian (am renuntat din lipsa de timp acum cativa ani), ca nu am facut macar o data bungee-jumping.
*Nu as renunta nicioadata la: familie
*cel/cea mai bun/a prieten: un baiat de aceeasi varsta ca mine, cu care am copilarit.
* ma enervez: cand aud barfe despre mine; cand mi se pun in gura cuvinte pe care nu le-am spus.
* o zi perfecta: o zi lunga de vara, din care sa nu pierd nici un minut, si in care sa rad si sa ascult muzica.
Si leapsa merge mai departe la:
Sorina
Adrian Enaru
Grapefruit
DianaEmma
Gabriella
…………..si la toti cei care doresc aceasta leapsa.
Din lipsa de timp, nu am onorat inca leapsa Sorinei si a Gabriellei, dar sa stiti ca nu am uitat de ele.
CANADA- locuri de vis vizitate (1)
06 Feb 2010 10 comentarii
………………………………………………………………………
O ora de mers cu masina; doar atat iti trebuie sa evadezi spre est de Vancouver la Harrison Lake, unde in luna septembrie se organizeaza in fiecare an, concursul international de sculpturi executate cu maiestrie si in detaliu, in nisip.
Sculptori din toata lumea, vin sa dea viata pentru aproximativ o luna, nisipului ce se transforma in dragoni, palate, personaje celebre din istorie, anumite secvente din basme, mitologie, etc.
Este ceva unic!
Ma bucur ca in anul 2008, am avut privilegiul sa vad aceste capodopere efemere…Matusa si unchiul meu au avut grija sa ma pot bucura de aceasta irupere a nisipului spre viata, si nu numai.
Asa dupa cum unele specii de cactus infloresc o singura data pe an, iar floarea are viata doar o zi, aceste sculpturi pot fi vazute timp de o luna. Ca sa reziste sunt date bland cu spray ecologic, pentru a impiedica sfaramarea nisipului si sunt sustinute in interior de niste cabluri speciale.
Anul trecut, nu am mai ajuns la la Harrison Lake, pentru acest concurs international ci am facut plaja si m-am bucurat de tot ceea ce oferea natura ochiului si sufletului!
Peisajul este nedrept parca de frumos!
Muntele iti taie respiratia cand il vezi iesind din ceata norilor, ce dau spectacol in fata soarelui, ce priveste la randu-i in adancul lacului, pentru a-i descifra parca tainele…
In padurea din jurul lacului, daca te plimbi, te intampina alt fel de frumos. Natura este edenica…omul nu intervine cu nimic pentru a schimba ceva. Vezi copaci cazuti, ferigi uriase, stanci, pamant, ciupercute, flori, raze de soare ce strabat strategic frunzele copacilor…
Cand privesti in jur, simti armonia in toate, o ikebana desavarsita a Creatorului!
Am luat tot fosnetul si verdele salbatic al padurii, limpezimea lacului, poezia nisipului, sunete, imagini, sentimente legate de tot ceea ce am trait acolo si le-am gasit un loc in cutiuta cu amintiri a sufletului, pe care o mai deschid din cand in cand… mai arunc o privire inauntru, ma bucur, zambesc, va mai povestesc si voua…
Mai multe imagini despre ce poate face nisipul, apa, imaginatia si mana talentata a omului, puteti vedea aici.
Mentorii
04 Feb 2010 8 comentarii
………………………………………………………………………………………………………………….
Nu stiu daca ati avut vreodata mentori insa nu despre acest subiect as dori sa vorbesc in acest post. Vreau sa va intreb daca ati intalnit vreodata persoane, care pentru faima proprie, pentru a deveni mai populari, au dorit “sa faca pe mentorii” cu voi, desi nu se pricepeau deloc in domeniul in care erau dispusi sa dea sfaturi.
Eu cunosc multe persoane de acest gen, si imi pare rau ca de tanara mi s-a format o parere nu tocmai buna despre acesti “mentori”, astfel, consider ca singurii mentori adevarati pe care ii am, sunt parintii mei.
Chiar ieri am avut o experienta destul de intriganta cu un asa-zis mentor caruia ii era dor sa se auda vorbind fara rost. Cred ca acest om este cel mai mare ipocrit din cati cunosc, si spun acest lucru nu din cauza orgoliului propriu.
Niciodata nu mi-au placut oamenii care agaseaza. Ieri am invatat indelunga rabdare, asteptand ca acest om sa spuna pe un tot sfatos si incet ce are de spus, subiectul despre care vorbea fiind unul cu profunde tente ironice la adresa mea si a celor din jur. Totodata acel subiect de discutie a fost abordat fara rost, fara ca ceva sa se fi petrecut in jur si sa aiba legatura cu ceea ce vorbea aceasta persoana.
Cunoasteti genul acela de persoane care nu pot vorbi deschis decat daca te iau de-o parte si iti iau mana in a lor si o tin acolo cat vorbesc, de ti se umezesc palmele? Cam asa a fost experienta de ieri. Un sfert de ora cat acea persoana a vorbit si a vorbit si a vorbit, eu am ascultat si am ascultat si am ascultat si nu stiam cum sa scap din discutia care nu ma interesa nici macar 0.1%, fiind o persoana care uraste barfa. In acele 15 minute de intens monolog al “mentorului” m-am simtit ca fiind personaj in reclama aceea la termopane: “Frumoasa-i Maria noastra, scoaci capu’ pe fereastra, scoaci capu’ pe fereastra, scoaci capu’ pe fereastra”.
Dupa cum am mai spus, imi plac si chiar apreciez sfaturile bune si folositoare, insa ieri volumul cutiei craniene mi s-a dublat intr-un sfert de ora.
Intr-un final, am reusit sa scap de sub stapanirea Imperiului Mentoro-Criminal si mi-am vazut de treaba in continuare. Cu ce am ramas eu dupa aceasta experienta traita? ——————————-Exact!
Winter Capture
02 Feb 2010 22 comentarii
Ieri, iarna s-a dezlantuit in orasul meu, cu fulgi mari si vant puternic, insa atat de mult mi-am dorit sa ies afara cu o prietena incat am trecut cu vederea peste frigul care din cand in cand imi amortea obrajii.
Problema a fost ca mi-am uitat manusile acasa si cand am ajuns in parcul orasului, mi-am dat seama ca-mi va fi foarte greu sa-mi fac poze cu prietena mea, asa cum am planuit, pe frigul acela, cu mainile goale. Insa, ce nu fac doua fete pentru cateva poze?
M-am sacrificat si am facut cateva poze cu zapada aproape neatinsa din parc. Era o ocazie unica, deoarece in orasul nostru nu am mai avut atata zapada de cativa ani buni. Degetele imi erau atat de rosii din cauza frigului incat se asortau cu palariuta mea, si imi erau atat de reci incat ma dureau cand doream sa imi ating hainele sau cand voiam sa le misc.
In timp ce eu si prietena mea radeam de felul in care dardaiam de frig, pe langa noi a trecut alergand un tanar care era imbracat in pantaloni scurti si tricou. Eu si cu prietena mea, ne-am oprit din ras si ne-am uitat stupefiate la tanarul care era foarte sumar imbracat. Noua, cu trei randuri de haine pe noi, tot ne era frig, iar tanarul isi vedea linistit de alergat in pantaloni scurti si tricou.
“Trebuie sa fie nebun!”, mi-am zis. Si am continuat sa zic fraza aceasta de vreo cinci ori, pentru ca tanarul acela a alergat parcul tot de atata ori si de fiecare data ne gasea in acelasi loc, aproape degerate.
Dupa ceva timp ne-am dat seama ca acel tanar facea parte dintr-un club de fotbal si ca doar se antrena.
N-am mai suportat frigul si am mers la o pizzerie din apropiere. Ne-am delectat cu frappe-uri dulci si cu multe povesti comice, iar apoi am luat magazinele la “control”. Am luat de pe umerase si haine care ne placeau si haine care nu ne placeau si am mers la cabina de probe, doar de dragul de a ne distra.
In final eu mi-am gasit o jacheta de blanita artificiala neagra si am cumparat-o. Si prietena mea si-a gasit ceva frumos, insa si-a uitat toti banii acasa. Bine ca avea buletinul la ea. 
Cam asa a aratat ziua de ieri pentru mine….
PS: Fotografia de mai sus mi-am facut-o ieri, in parc.
8 luni de “B L O G I F E R A T” :D
01 Feb 2010 18 comentarii
Astazi blogul meu implineste 8 luni de cand a venit pe lumea virtuala adica a intrat in a 9-a luna de viata. In aceste luni blogul meu s-a maturizat, a atras cititori noi, s-a dezvoltat, si a adus zambetul pe fetele multor cititori consecventi si pe fata mea. Am reusit ca in aceste luni sa creez o adevarata colectie de ganduri, sentimente, intamplari impartasite.
Statistica blogului meu pana in momentul de fata:
* 13.444 views
* 59 articole publicate
* 742 comentarii aprobate
* peste 60 de cititori
* ziua cea mai aglomerata: 25 octombrie 2009 (268 views/zi)
* cea mai aglomerata luna: Ianuarie (2.621 views/luna)
* articolul cu cele mai multe comentarii (34): aici
Sper din suflet ca blogul meu sa va inveseleasca in continuare, si ma bucur sincer pentru faptul ca am ajuns sa ne cunoastem! Va multumesc tuturor pentru faptul ca nu ati ingaduit ca ceea ce am scris sa ramana necitit!
La multi ani, blogulet!
What people say...