Ҩ Gabriela Elena

………………………………………………………………………
O ora de mers cu masina; doar atat iti trebuie sa evadezi spre est de Vancouver la Harrison Lake, unde in luna septembrie se organizeaza in fiecare an, concursul international de sculpturi executate cu maiestrie si in detaliu, in nisip.
Sculptori din toata lumea, vin sa dea viata pentru aproximativ o luna, nisipului ce se transforma in dragoni, palate, personaje celebre din istorie, anumite secvente din basme, mitologie, etc.
Este ceva unic!
Ma bucur ca in anul 2008, am avut privilegiul sa vad aceste capodopere efemere…Matusa si unchiul meu au avut grija sa ma pot bucura de aceasta irupere a nisipului spre viata, si nu numai.

Asa dupa cum unele specii de cactus infloresc o singura data pe an, iar floarea are viata doar o zi, aceste sculpturi pot fi vazute timp de o luna. Ca sa reziste sunt date bland cu spray ecologic, pentru a impiedica sfaramarea nisipului si sunt sustinute in interior de niste cabluri speciale.

Anul trecut, nu am mai ajuns la la Harrison Lake, pentru acest concurs international ci am facut plaja si m-am bucurat de tot ceea ce oferea natura ochiului si sufletului!
Peisajul este nedrept parca de frumos!
Muntele iti taie respiratia cand il vezi iesind din ceata norilor, ce dau spectacol in fata soarelui, ce priveste la randu-i in adancul lacului, pentru a-i descifra parca tainele…

In padurea din jurul lacului, daca te plimbi, te intampina alt fel de frumos. Natura este edenica…omul nu intervine cu nimic pentru a schimba ceva. Vezi copaci cazuti, ferigi uriase, stanci, pamant, ciupercute, flori, raze de soare ce strabat strategic frunzele copacilor…
Cand privesti in jur, simti armonia in toate, o ikebana desavarsita a Creatorului!

Am luat tot fosnetul si verdele salbatic al padurii, limpezimea lacului, poezia nisipului, sunete, imagini, sentimente legate de tot ceea ce am trait acolo si le-am gasit un loc in cutiuta cu amintiri a sufletului, pe care o mai deschid din cand in cand… mai arunc o privire inauntru, ma bucur, zambesc, va mai povestesc si voua…

Mai multe imagini despre ce poate face nisipul, apa, imaginatia si mana talentata a omului, puteti vedea aici.

………………………………………………………………………………………………………………….
Nu stiu daca ati avut vreodata mentori insa nu despre acest subiect as dori sa vorbesc in acest post. Vreau sa va intreb daca ati intalnit vreodata persoane, care pentru faima proprie, pentru a deveni mai populari, au dorit “sa faca pe mentorii” cu voi, desi nu se pricepeau deloc in domeniul in care erau dispusi sa dea sfaturi.

Eu cunosc multe persoane de acest gen, si imi pare rau ca de tanara mi s-a format o parere nu tocmai buna despre acesti “mentori”, astfel, consider ca singurii mentori adevarati pe care ii am, sunt parintii mei.

Chiar ieri am avut o experienta destul de intriganta cu un asa-zis mentor caruia ii era dor sa se auda vorbind fara rost. Cred ca acest om este cel mai mare ipocrit din cati cunosc, si spun acest lucru nu din cauza orgoliului propriu.

Niciodata nu mi-au placut oamenii care agaseaza. Ieri am invatat indelunga rabdare, asteptand ca acest om sa spuna pe un tot sfatos si incet ce are de spus, subiectul despre care vorbea fiind unul cu profunde tente ironice la adresa mea si a celor din jur. Totodata acel subiect de discutie a fost abordat fara rost, fara ca ceva sa se fi petrecut in jur si sa aiba legatura cu ceea ce vorbea aceasta persoana.

Cunoasteti genul acela de persoane care nu pot vorbi deschis decat daca te iau de-o parte si iti iau mana in a lor si o tin acolo cat vorbesc, de ti se umezesc palmele? Cam asa a fost experienta de ieri. Un sfert de ora cat acea persoana a vorbit si a vorbit si a vorbit, eu am ascultat si am ascultat si am ascultat si nu stiam cum sa scap din discutia care nu ma interesa nici macar 0.1%, fiind o persoana care uraste barfa. In acele 15 minute de intens monolog al “mentorului” m-am simtit ca fiind personaj in reclama aceea la termopane: “Frumoasa-i Maria noastra, scoaci capu’ pe fereastra, scoaci capu’ pe fereastra, scoaci capu’ pe fereastra”.

Dupa cum am mai spus, imi plac si chiar apreciez sfaturile bune si folositoare, insa ieri volumul cutiei craniene mi s-a dublat intr-un sfert de ora.

Intr-un final, am reusit sa scap de sub stapanirea Imperiului Mentoro-Criminal si mi-am vazut de treaba in continuare. Cu ce am ramas eu dupa aceasta experienta traita? ——————————-Exact!

Ieri, iarna s-a dezlantuit in orasul meu, cu fulgi mari si vant puternic, insa atat de mult mi-am dorit sa ies afara cu o prietena incat am trecut cu vederea peste frigul care din cand in cand imi amortea obrajii.

Problema a fost ca mi-am uitat manusile acasa si cand am ajuns in parcul orasului, mi-am dat seama ca-mi va fi foarte greu sa-mi fac poze cu prietena mea, asa cum am planuit, pe frigul acela, cu mainile goale. Insa, ce nu fac doua fete pentru cateva poze?

M-am sacrificat si am facut cateva poze cu zapada aproape neatinsa din parc. Era o ocazie unica, deoarece in orasul nostru nu am mai avut atata zapada de cativa ani buni. Degetele imi erau atat de rosii din cauza frigului incat se asortau cu palariuta mea, si imi erau atat de reci incat ma dureau cand doream sa imi ating hainele sau cand voiam sa le misc.

In timp ce eu si prietena mea radeam de felul in care dardaiam de frig, pe langa noi a trecut alergand un tanar care era imbracat in pantaloni scurti si tricou. Eu si cu prietena mea, ne-am oprit din ras si ne-am uitat stupefiate la tanarul care era foarte sumar imbracat. Noua, cu trei randuri de haine pe noi, tot ne era frig, iar tanarul isi vedea linistit de alergat in pantaloni scurti si tricou.

“Trebuie sa fie nebun!”, mi-am zis. Si am continuat sa zic fraza aceasta de vreo cinci ori, pentru ca tanarul acela a alergat parcul tot de atata ori si de fiecare data ne gasea in acelasi loc, aproape degerate.

Dupa ceva timp ne-am dat seama ca acel tanar facea parte dintr-un club de fotbal si ca doar se antrena.

N-am mai suportat frigul si am mers la o pizzerie din apropiere. Ne-am delectat cu frappe-uri dulci si cu multe povesti comice, iar apoi am luat magazinele la “control”. Am luat de pe umerase si haine care ne placeau si haine care nu ne placeau si am mers la cabina de probe, doar de dragul de a ne distra.

In final eu mi-am gasit o jacheta de blanita artificiala neagra si am cumparat-o. Si prietena mea si-a gasit ceva frumos, insa si-a uitat toti banii acasa. Bine ca avea buletinul la ea.

Cam asa a aratat ziua de ieri pentru mine….

PS: Fotografia de mai sus mi-am facut-o ieri, in parc.

Astazi blogul meu implineste 8 luni de cand a venit pe lumea virtuala adica a intrat in a 9-a luna de viata. In aceste luni blogul meu s-a maturizat, a atras cititori noi, s-a dezvoltat, si a adus zambetul pe fetele multor cititori consecventi si pe fata mea. Am reusit ca in aceste luni sa creez o adevarata colectie de ganduri, sentimente, intamplari impartasite.

Statistica blogului meu pana in momentul de fata:

* 13.444 views
* 59 articole publicate
* 742 comentarii aprobate
* peste 60 de cititori
* ziua cea mai aglomerata: 25 octombrie 2009 (268 views/zi)
* cea mai aglomerata luna: Ianuarie (2.621 views/luna)
* articolul cu cele mai multe comentarii (34): aici

Sper din suflet ca blogul meu sa va inveseleasca in continuare, si ma bucur sincer pentru faptul ca am ajuns sa ne cunoastem! Va multumesc tuturor pentru faptul ca nu ati ingaduit ca ceea ce am scris sa ramana necitit!

La multi ani, blogulet!

“Celucaramida” sau telefonul pe care il puteti vedea in imaginea de mai sus este cel mai “varza” mobil in mileniul III si atat de high-tech pentru vremea lui Mihai Viteazul.

Acest telefon nu are Bluetooth, MP3 sau alte caracteristici “de fitza”, insa are camera foto cu zoom extern….si, foarte important , tastatura!

Aceasta caramida din plastic, prinde Radio Romania Actualitati la fiecare fulger, si in plus i se poate atasa si o antena parabolica.

Atentie: A nu se arunca cu acest telefon in oameni! E arma letala!

La achizitionarea acestui telefon, elasticele nu sunt incluse in pret. Le puteti cumpara de la papetarie cu 5 bani/bucata.

Detalii despre retea si Roaming:

Acest telefon functioneaza in orice retea, chiar si la distante mari.
Roamingul se poate activa doar pentru convorbiri telefonice de pe un deal pe altul.

Detalii despre Ringtonuri:

Va puteti alege ringtonul dintr-o ampla lista de 3. Cel mai ravnit ringtone este “Light me up!”. La alegerea acestui ringtone, telefonul dumneavoastra va scoate scantei la primirea unui apel sau unui mesaj. Acest telefon este util si pentru a face un foc de tabara.

Incarcare:

Se incaraca in intregime sub actiunea defibrilatoarelor timp de 5 minute.

Functionare:

Acest telefon magnific functioneaza pe baza de ulei de floarea soarelui.

Recomandare:

Nu ratati aceasta ocazie! Cumparati imediat acest minunat Nokia! Nu veti trece neobservati!

Se apropie momentul in care voi conduce si eu o masina (legal ), si am inceput de ceva vreme sa caut pe internet masina visurilor mele. Desi nu am implinit inca 18 ani, totusi, fiind de mica pasionata de masini, sunt foarte pretentioasa cand este vorba de masina pe care o voi conduce eu.

Dupa cautari interminabile, m-am indragostit la prima vedere de Volkswagen Tiguan. Iubesc masina aceasta de la portbagaj pana la faruri . Am exact sentimentul de siguranta pe care il simti atunci cand iti gasesti perechea care te completeaza si cu care te potrivesti, doar ca aici este vorba de o masina. Si acum, ca sa nu creez un love story pe tema aceasta, sa depasim momentul. Don’t worry, I’m straight!

In general mi-au placut masinile puternice si negre (desi in poza e rosie masina), deci sper sa nu fiti prea socati de alegerea mea. Simt ca aceasta masina e facuta pentru mine.

Nota Bene: Masina trebuie sa fie mai spatioasa pentru ca aceasta va fi si masina de familie. Nu pretind sa am masina proprie, dar aspir sa am una DOAR A MEA, cand voi avea banii mei.

Volkswagen Tiguan are toate caracteristicile necesare si un aspect elegant, impunator. Pretul nu este unul “de ici, de colo”, insa MERITA!

Si, uite cum am ajuns sa le fac reclama celor de la Volkswagen!

Voi ce parere aveti despre aceasta masina? Astept propunerile voastre! Ma Grabeeeesc…! Trebuie sa incep negocierile cu ai mei!

Say it to my face, si asuma-ti consecintele! E o chestiune de respect!

Se spune ca era odata un iepuras si un urs. Iepurasul statea pe marginea drumului si il injura printre dinti pe ursul care trecea si el intamplator pe acolo. Ursul aude injuriile si se duce la iepuras sa ii ceara socoteala, la care acesta ii da urmatoarea replica:”Ursule, nu ma bate, ca eu nu vorbesc serios. Doar imi curat unghiutele si vorbesc urat!”

Va intreb :
- Credeti ca se merita sa fiti sinceri, transanti cu cineva, suportand eventualele consecinte care va pot afecta mai mult decat daca ati vorbi acea persoana pe la spate?
-Ce conteaza mai mult: demnitatea si integritatea sau sa te autoprotejezi lasand pe altii sa “scape porumbeii adevarului”, chiar daca tu esti autorul lor?

Noi, oamenii, nu suntem altceva decat niste umbre. Unele palpaie mai tare, iar altele mai incet.

Trecem prin viata si apoi disparem brusc, multi dintre noi ramanand doar cu o identitate uitata dupa cativa ani, post-mortem.
Fiintele ne sunt firave, aproape transparente, si de multe ori ne amestecam in cursul lumii acesteia, intr-o ceata groasa a umbreor in care ne confundam unii cu altii.

Nu suntem mai mult decat o ninsoare intr-o zi obisnuita de iarna, care albeste totul pe loc, insa datorita efemeritatii sale, in timp, lumea va trece cu vederea albul ce s-a topit.
Nu suntem mai mult decat un creion a carui mina se termina sau se rupe brusc; nu suntem mai mult decat frunze, care traim pana atingem solul; suntem povesti intrupate, insa nu despre fiecare dintre noi se va mai spune ceva in viitor.
Nu suntem mai mult decat un pumn de tarana care nu a fost aruncat, ci modelat frumos. Nu suntem mai mult decat o colectie de principii si amintiri eterne sau trecatoare. Nu suntem mai mult, si nici n-am putea fi!

Va amintiti povestea “Fetita cu chibriturile”? Desi este conceputa pentru a fi inteleasa de copii, totusi ascunde semnificatia pura a vietii.
Traind fara sa putem alege daca sa imbratisam sau nu principiul “Acum e, acum nu-i” (principiul mortalitatii sau al nesigurantei duratei vietii), fiecare dintre noi este acea fetita care a supravietuit in licarul de lumina provenit de la focul ce aproape i se stingea. Desi atat fetita (o umbra printre straini) cat si caldura si lumina focului erau atat de neinsemnate, totusi, imaginea marita a focului proiectata pe un perete din caramida, cred ca a indemnat-o pe fetita sa viseze, sa aspire, sa-si doreasca si sa spere la ceva mai bun, pana s-a sfarsit.

La fel suntem si noi: umbre care aspiram mereu la a deveni de sine statatori, pana ne sfarsim. Este foarte adevarat ca speranta moare ultima, pentru ca de cele mai multe ori murim noi primii.

Aici intervine bucuria! Putem compensa efemeritatea noastra cu scopurile vesnice, si aici cred ca stiti la ce ma refer!

________________________________________________________
V-ati gandit vreodata de ce englezii au decis ca pronumele personal “I” (eu) sa fie scris cu majuscula indiferent de pozitia sa intr-o fraza? Sa fie doar o problema de aspect sau sa fie o dovada subtila a pretuirii exagerate a propriei persoane, astfel incat aceasta este number I in orice situatie? Oare ati observat ca atunci cand scriem pronumele personal “I” (pe computer), acesta corespunde semnului grafic al cifrei romane “I”? Oare ce sa insemne?

Am cautat, din curiozitate, pe Google, si n-am gasit nici o explicatie , iar din cate imi amintesc, acum 13 ani, cand eram la gradinita si invatam pronumele personal “I” din engleza, nimeni nu a dat vreo explicatie referitoare la scrierea acestui pronume; in scoala, nici atat!

Oare ar trebui sa scriem si noi, romanii, “Eu”? Oare suntem cu totii niste egocentrici cu masca altruismului pe chip? Oare?

Voi ce credeti?

De cele mai multe ori cand auzim cuvantul “erou” ne gandim la acea pelerina din saten care flutura in vant atunci cand o persoana inzestrata cu puteri supranaturale o poarta, in misiunea sa de a salva lumea.
Bineinteles ca de-a lungul timpului, li s-a dat nastere unor eroi imaginari pentru ca oamenii nu puteau vedea calitati de erou in persoanele din jurul lor, in lumea reala.

Nimeni nu s-ar gandi vreodata ca o bunica poate fi o eroina, nu? “Haide, bunica? Eroina? Vezi sa nu!”, ar zice unii. “Pai, ce, bunica a salvat lumea vreodata? S-a transformat vreodata in Super Mamaia cu muschi? ”

S-a gandit cineva vreodata ca fratele mai mic ar putea fi un erou? “Aaaa, zgaiba aia, erou? De abia a implinit 14 ani!”.
Mai mult decat atat, mai mult decat si-ar putea imagina lumea, tu te-ai gandit vreodata ca TU ESTI EROU?

Stiu, stiu….Nu porti pelerina, nici masca de Spider Man…insa esti un erou. Fiecare dintre noi este inzestrat cu calitati, ele fiind cele care ne fac sa fim eroi. Poate cineva dintre noi este capabil sa spuna cuvantul potrivit la momentul potrivit, sa imbarbateze, sa fie drept in conditiile in care toata lumea e corupta si asa mai departe.

Diferenta dintre eroii reali (mama, tata, tu, eu, bunica, bunicul, doctorulX, actorul Y, scriitorul Z) si cei inventati (nu mai este cazul sa dau exemple) este faptul ca cei reali pot fi EROI fara sa-si ascunda identitatea sau convingerile. In eroii reali te poti increde cu adevarat pentru ca ei sunt eroi pentru TINE. Ei sunt cei care iti vor binele, in consecinta, actiunile lor te salveaza.

Am citit acum ceva vreme intr-o revista despre un copil a carui imaginatie l-a convins ca poate fi ca Superman. Intr-un final, si-a luat pelerina primita cadou de Craciun de la parinti si a incercat sa zboare pentru prima si pentru ultima data, de pe geamul apartamentului in care locuia, aflat la etajul VIII al unui bloc. Aterizarea i-a fost fatala.

Vreau sa va pun o intrebare: De ce unii dintre noi suntem atat de fascinati de niste eroi care nu sunt reali si care nu au facut nimic pentru noi, ajungand chiar sa ne dam viata ca sa fim ca si ei, si cand vine vorba sa-i admiram, sa fim ca si cei care ne sunt aproape si care sunt ADEVARATII EROI, cand vine vorba sa decidem pentru a cui invatatura ar fi onorant chiar sa murim, suntem vizibil nepasatori?

Oare tinem mai mult la eroii care zboara decat la cei care ne ajuta pe noi sa zburam? O intrebare destul de buna…

Eu, una, consider ca am O FAMILIE DE EROI! Voi ce spuneti? Care sunt eroii vostri?

Acest articol a fost scris ca si multumire adusa familiei mele care m-a ajutat sa fiu ceea ce sunt astazi: UN OM PRINTRE OAMENI!

“Become what you are!” este un indemn aparut “pe lumea aceasta” pentru a motiva pe orice om, de orice natie, de orice culoare, de orice varsta SA FIE ORIGINAL!

De multe ori, in viata noastra exista perioade cand ne indepartam considerabil de ceea ce suntem cu adevarat, de scopul nostru existential.

De multe ori, in focul dorintei noastre de a atinge stelele, de a sfida limitele puterilor omenesti, parasim cu viteza “cuibul” in care ne-a fost dat sa revolutionam lumea cu adevarat. Pribegim ani intregi in cautarea unor lucruri care poate sunt mai aproape de noi decat credem, si ajungem sa atingem stelele altora, care bineinteles, nu ni se potrivesc.

Fiecare ne nastem cu un scop bine definit de catre Dumnezeu, pe care daca il pretuim, vom trai mereu fericiti cu dorinta de a-l atinge. Fiecare dintre noi avem Viata, insa multi dintre noi alegem sa murim cu sufletul in noi.

Ceea ce sugerez eu este sa nu mai tanjim dupa implinirile care nu ne sunt destinate noua, ci sa fim noi insine, atingand absolutul fericirii in partea de univers care ne-a fost dedicata, separat, fiecaruia dintre noi.

Haideti sa fim ceea ce suntem, iar daca ne-am pierdut candva propriile fiinte hoinarind cu gandurile si dorintele noastre pe poteca iluziei pe care toti speram sa pasim la un moment dat- viata perfecta- haideti sa revenim in realitate, si sa facem ceea ce putem face cu mult curaj, determinare si credinta in Cel care a spus DA vietii noastre!

Inca o data,
B E C O M E – W H A T – Y O U – A R E !

Cu drag,
Gabriela

O vorba veche spune: ” Uneori ajungi sa faci lucruri pe care nu te-ai gandit niciodata ca le-ai putea face, sau ca ai vrea sa le faci!” Cum? N-ati auzit niciodata de vorba aceasta? Pai e si normal…daca eu am spus-o si tot eu am facut un principiu din ea acum ceva vreme.

Ma rog, sunt convinsa ca la un moment dat toti ati ajuns la concluzia aceasta…sau veti ajunge!

Vreau sa incep prin a spune ca niciodata, dar NICIODATA nu m-am gandit ca as putea sa fiu profesoara, chiar si pentru o ora. Si acest lucru nu pentru ca nu imi place meseria, ci pentru ca n-am avut niciodata ocazia sa aflu daca pot sa fac acest lucru ca la carte.

Consider ca acesta experienta pe care am trait-o azi a fost una de care am avut nevoie si care m-a ajutat sa pot sa-mi “activez skillsurile” de profesoara si sa inteleg mai bine viata de “prof”.
Dar, hai sa incep cu inceputul si sa va povestesc si voua cum au decurs lucrurile:

Ieri, mai pe la amiaza, doamna mea profesoara de romana, pe care am indragit-o de la inceput, m-a sunat si mi-a spus ca azi nu va putea sa vina la ora. M-am mirat, pentru ca dansa n-a lipsit niciodata. In fine, pana aici totul a fost simplu si usor in inteles. Continuarea avea sa-mi dea fiori de bucurie….si EMOTII MARI!

Data fiind situatia, m-a rugat pe mine, fara sa ma laud, eleva cea mai buna a dansei, sa-i tin ora. Pai, cum? Eu, care niciodata nu mi-am permis sa dictez nimanui ce sa faca? Well, avand mereu aceasta dorinta de a experimenta lucruri noi, am acceptat, razand ce-i drept!

Am intrebat-o pe doamna profesoara: “Si ce trebuie sa fac in aceasta ora?”. Ea mi-a spus ce am sa le predau elevilor…aaaa…pardon, colegilor mei de clasa si ce exercitii trebuie sa facem impreuna.
Laugh out loud!!!!!!!!!!!!!! Pana azi am fost obisnuita sa raspund la exercitii nu sa-mi ascult colegii din ele, dar fie….:)

Am luat cartile necesare de la biblioteca liceului, mi-am luat schita cu ce aveam sa PREDAU …si mi-am atentionat colegii de ceea ce avea sa se intample. Unii au ramas la ora doar ca sa ma vada predand…si le-a placut.

Spre marea mea uimire care am crezut ca va fi o debandada totala in clasa la ora mea , a fost liniste. Nu m-am gandit ca niste elevi care de multe ori nu-si asculta profesorii, ma vor asculta pe mine, colega lor. O surpriza placuta a fost si faptul ca acesti colegi ai mei se avertizau intre ei sa faca liniste ca sa pot sa spun ce am de spus. Cand s-a mai intamplat acest lucru? Niciodata!!!!!!

Am citit, i-am pus si pe colegii mei sa citeasca, am facut exercitii impreuna, i-am provocat pe colegi sa raspunda, si au raspuns. Au fost atenti la toate lucrurile pe care le-am spus, chiar si cei mai rebeli. …

Am avut grija sa fie o ora frumoasa, dar i-am si avertizat pe cei care vorbeau prea mult (acestia fiind cei cu fite de la noi din clasa, dar nu prea multi) si au inteles.

Am facut lectia pe tabla, desi nu am avut timp acasa sa ma pregatesc pentru aceasta ora, deci am facut totul pe loc. Am dictat, am facut tot ceea ce se poate face intr-o ora de romana.

La sfarsit, colegii m-au felicitat, si mi-au spus ca as fii o “profa” buna, insa exigenta…doar pentru faptul ca nu i-am lasat sa vorbeasca.

Profesoara care supraveghea a fost si ea impresionata de felul in care am reusit sa tin in frau o clasa de 24 de elevi, timp de o ora. Fara sa ma laud, pot spune ca am reusit sa fac mai multa ordine in clasa (foarte important, fara nervi si injurii la adresa colegilor), mai bine decat a reusit profesoara care supraveghea.

Tot spre mirarea mea, cand am returnat cartile la biblioteca, profesoarele de acolo, care stiau ca doamna mea profesoara de romana nu este in scoala, au vrut sa stie cum a decurs ora. Cand le-am povestit, mi-au sugerat sa ma gandesc serios la meseria pe care vreau sa o am in viitor. Oare azi mi-am descoperit adevarata vocatie?

Cam asa a decurs prima mea ora de practica…

Voi ce spuneti? V-ar fi placut sa stati sa vorbiti o ora in fata clasei sau sa stati in banca si sa participati la o astfel de ora? Hai, say what you think!

Gabriela

Vi s-a intamplat vreodata sa fiti loviti direct in inima de cineva de la care va asteptati mai putin? Stiti ce forma, culoare capata lumea atunci cand ai impresia ca nimic mai rau nu ti se poate intampla si in cazul in care ti s-ar intampla ceva mai rau, tie nici sa nu-ti pese? Stiti cum este sa negi ani buni defectele cuiva pentru ca iubirea nu-ti ingaduie sa le recunosti?
Stiti cum este atunci cand iti dai seama cat de naiv ai fost, si cum lumea de vis in care traiai, de fapt in tot acest timp se scufunda tot mai adanc?
Va spun eu cum este: nu mai poti crede in ceva mai bun, nu mai poti astepta ca o minune sa se intample. Esti pur si simplu tu, intr-o lume goala si traiesti dezamagirea vietii tale! Te lupti cu un inamic pe care nu poti sa-l ignori: sufletul.

Cred ca acest articol a fost cel mai scurt din istoria blogului meu!

Zilele acestea am auzit non-stop urarea “La multi ani!”. Atat de comuna a devenit aceasta expresie incat parca nici nu mai iei in serios gandul bun care se ascunde in spatele acestor cuvinte. Totul e atat de neoriginal, atat de vechi. Spunem “La multi ani!” la o zi de nastere, la maternitate, de revelion, la o betie, la orice. Parca nu mai exista saluturi, doar…”La multi ani!” si “Hai noroc!”. Nu aveti impresia ca la un moment dat, expresia suna kitchios? Noi, romanii, chiar nu mai avem nimic altceva de zis decat “La multi ani!”? Noi, care suntem atat de buni de gura si facem o poveste din orice lucru? Mi-e foarte greu sa cred acest lucru.

Sa trecem, deci, peste acest “intro forte” si sa ajungem piano la adevaratul subiect al acestui articol.
Te uiti in jur si vezi ca mortalitatea creste! Check out this site: www.worldometers.info
Lumea e in schimbare in mod continuu, si trist este ca nu se schimba in bine. Vietile noastre se calculeaza in zile mai degraba decat in ani in mileniul III. Suntem prea afectati de atatea schimbari neasteptate, incat viitorul nu ne e chiar atat de sigur. Consider ca e mai intelept sa ne uram lucruri care sa ne fie de folos pentru viata, decat sa ne uram ani multi, pentru ca oricum noi nu putem sa influentam in nici un fel cresterea numarului lor. E mai bine sa ne axam pe sfaturi, ganduri care sa ne ajute in viata de zi cu zi. Uneori omul trebuie sa judece in perspectiva, si totusi, in amanunt.
De fapt, La multi ani! Un pic de speranta nu strica nimanui desi viata noastra inseamna nimic mai mult sau mai putin decat o simpla numaratoare inversa! Cati ani avem de trait, ii traim…

Apropo de viata: v-ati gandit vreodata la amprentele degetelor noastre? Insusi ele dovedesc faptul ca traim. Pe unde mergem, atingem lucruri, si faptul ca suntem prezenti in diferite locuri ne descrie ca fiind oameni vii! ….asta asa, ca fapt divers!

In fine, se pare ca e mai important sa decidem ce facem cu ziua de AZI decat sa ne planuim viata pe o perioada lunga de timp.

Sa traiti…oops, pardon ….sa decideti bine, domnule!

Arrivederci!

Intr-un an se pot schimba multe: se pot incepe noi relatii, se pot rupe prietenii, poti sa te mai maturizezi, sa gresesti, sa ai ocazia sa-ti decizi viitorul, sa-ti intalnesti perechea etc.

Este absolut irelevanta intrebarea:”Ce vei face in anul care vine?”. Exista atat de multi factori care pot impiedica realizarea unui vis, unui plan. E imposibil sa fii sigur ce se va intampla in viitor; doar pentru AZI putem decide, si chiar si asa unele lucruri ne iau prin surprindere.

Singurul raspuns pe care eu l-as da la aceasta intrebare ar fi:
“Planuri, dorinte am, insa nu stiu daca le voi putea realiza asa cum mi-ar place. Tot ceea ce pot sa fac in mod sigur in anul care vine este sa intampin cu bucurie, speranta, optimism, intelepciune si credinta in Dumnezeu, toate lucrurile previzibile sau imprevizibile care vor urma sa se intample in viata mea.” Acest lucru vi-l doresc si voua, cititorilor blogului meu.

Se spune ca tot anul va fi cum a fost seara de Revelion. Foarte bine!
Daca vreti ca anul sa fie unul relaxant, dormiti de Revelion!
Daca vreti sa nu aveti un an in care sa fiti ametiti de probleme, NU va imbatati de Revelion!
Daca vreti sa nu deveniti in 2010 o persoana infumurata, NU fumati de Revelion!
Daca vreti ca in anul care vine sa nu aveti probleme cu ficatul, NU mancati mult de Revelion!
Daca vreti ca anul care vine sa fie unul plin de succese, rugati-va lui Dumnezeu de Revelion!

31 Decembrie 2009 e doar o zi ca toate celelalte de pana acum. Nu e chiar atat de important faptul ca se schimba anul: de acum nu vom mai scrie 2009, ci 2010.

Important este sa putem spune ca noi ne-am schimbat in bine!

Va pup pe toti, si…….NE VEDEM LA ANU’! (adica maine)

Toata lumea stie ca in prag de Craciun trebuie sa mergi sa cauti un brad, sa-i negociezi pretul, sa-ti improspatezi colectia de globuri, instalatii de pom etc., si sa cauti cele mai bune bomboane.

Uite asa, cu ocazia cumparaturilor masive de Craciun, parintii mei (care au facut cumparaturile pentru ca eu, pe vremea aceea, eram racita si in casa) mi-au facut surpriza de a-mi aduce acasa dulciurile copilariei mele- banutii de ciocolata. Ce ma mai distram cand eram mica atunci cand se topeau in palma, si ce ma enervam cand nu mai puteam dezlipi staniolul de pe ciocolata. In fine…amintiri.
Recunosc: m-am bucurat de “aparitia” acestor banuti de ciocolata pentru ca nu ii mai vazusem de mult prin magazine (si nici la mine in gura ).

Cum ma uitam la acesti banuti, (buni de agatat in pom, dar mai buni de mancat), am vazut designul de pe staniol, care imita perfect suprafata unei monede de $1, si atunci am inceput sa ma gandesc…
Lumea are mai multa ciocolata decat bani, si in situatii de criza n-ar fi exclus sa se inlocuiasca banul cu ciocolata. I mean, se stie ca e o lume nebuna, in care se poate intampla orice!

Va dati seama cum ar fi sa cumparam lapte, oua, haine pe banuti de ciocolata? Ne-am simti ca odinioara, cand eram copii si ne jucam cu bani…din frunze. Bineinteles ca au existat si copii care s-au jucat cu bani adevarati, dar asta-i alta poveste, cu titlul “Snobism”.

In fine, ideea mea ar trebui sa ajunga in Cartea Recordurilor, si ar trebui sa primesc si premiul Nobel pentru “Cea mai practica idee de a iesi din criza pe plan mondial”. Adica, daca Obama a putut sa ia premiul Nobel pentru pace, si el este de acord cu razboaiele, de ce nu l-as lua si eu?

Un alt avantaj al folosiri banutilor de ciocolata pe post de bani, ar fi faptul ca imediat ce i-ai primi, i-ai putea manca.
-Cum sa mananci bani?, ar zice unii.
-Sunt comestibili!
In plus, am fi o lume mai indragostita…..si, ce-i drept, mai grasa, mai diabetica si mai cariata, daca am manca numai ciocolata.

Eeeh, eu una as rade mult daca le-as vedea pe acele pitzi care defileaza pe podiumuri prezentand haine. Cred ca de la atata ciocolata s-ar rupe hainele pe ele si podiumurile…sub ele. Cat despre mine, no worries, tot la mancarea gatita as apela, iar banii mi i-as manca doar o data pe saptamana! Imi pastrez silueta!

Hai, fiti dulci!

Gabriela!

Hello, hello, people!

Se pare ca a venit iarna si ne-a prins “supraincalziti” de atata munca, incat nici nu ne-am dat seama de prezenta ei. Ca sa ne trezeasca “din somnul cel de moarte”, a hotarat sa ne inghete pe ici pe colo si sa ne inzapezeasca, ca in cazul in care nu nu ne-am da seama de ea din cauza frigului, sa ne putem da seama de la stiri!

Vin si sarbatorile! Cand crezi ca ai terminat cu toate lucrurile ce te stresau, observi ca trebuie sa incepi sa cauti brazi, sa faci curatenie prin casa, sa faci de mancare, sa impodobesti, sau observi ca te-ai virusat….ca in cazul meu!

Spre deosebire de calculatoare carora trebuie doar sa le reinstalezi Windowsul, omul cand e bolnav trebuie sa stea sub patura, sa isi ia temperatura in mod repetat, sa bea ceaiuri cu gusturi ciudate, sa suporte tusea si stranuturile, si mai ales, sa nu le dea viroza si la altii. Mai presus de toate, nu poti iesi afara, ceea ce este total impotriva a ceea ce am planuit sa fac in aceasta vacanta binemeritata! In fine! Mai bine nici ca se putea!

Faptul ca vine Craciunul ma bucura, insa referitor la Revelion raman impasibila.

De abia astept sa impodobesc bradul, sa simt atmosfera aceea specifica sarbatorilor (ca sa nu zic specifica Craciunului ), sa ma delectez cu mirosul bradului, sa beau ciocolata calda cu scortisoara, sa stau fara cuvinte in fata bradului si sa ma uit la jocurile de lumini din el ca atunci cand eram mica. Nimic nu poate fi mai bine! Insa, vedeti voi, Craciunul nu inseamna numai atat! Nu inseamna sa ne concentram doar pe ceea ce facem noi, ci este ocazia oficiala de a ne aminti ceea ce a facut Cineva pentru noi, cu mult timp in urma.

Acel cineva nu a fost Burebista, Decebal sau Traian, ci acel cineva a fost Perfectiunea, Sfintenia, Dragostea, toate acestea intrupate pe Pamant. Acel cineva a fost Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu!

Exista atatea legende legate de Craciun, insa acestea nu fac altceva decat sa dea uitarii adevarul.

Povestea, pe scurt, ar fi aceasta:

Dumnezeu s-a uitat din Cer pe Pamant si a vazut haos, pacat, multe scopuri desarte, pentru care noi, oamenii, nu am fost creati ca sa traim, insa toate aceste lucruri erau consecinte ale pacatului originar.

Pentru ca plata pacatului este moartea, si pentru ca noi toti eram condamnati la moarte, Dumnezeu, iubindu-ne cum nimeni n-a iubit vreodata omul, a hotarat sa ne salveze pe noi, trimitandu-si unicul Fiu la moarte, in locul nostru, pentru a ne rascumpara prin Sangele lui Divin si universal, singurul care putea sterge pacatele intregii omeniri.

Fiul lui Dumnezeu, a venit pe Pamant, in trup de om, umil, fiind nascut de fecioara Maria, intr-o iesle din Betleem, in frig, incalzit doar de suflarea animalelor din grajd! El, Dumnezeu, Creatorul lumii si al omului, Stapan peste Univers, cunoscator al gandurilor si Prietenul cel mai bun al celor care se incred in El, nu s-a nascut intr-un palat, ci in paie. El se numea Isus.

Toata viata a spus lumii despre bunatate, dragoste, a facut de cunoscut Adevarul, adica pe El. Oamenii au aflat ca “nimeni nu vine la Tatal” decat prin El pentru ca El “e calea, adevarul si viata”.

Intr-un final, ca sa se implineasca cele spuse in Scriptura, Isus a fost vandut de Iuda Iscarioteanul in schimbul a 30 de arginti, Isus fiind batjocorit, scuipat si batut, in locul nostru, ca sa ne fie iertate pacatele. Cel fara de prihana, Mielul jertfit, a suportat rautatea omului, greutatea pacatelor omenirii, moartea de cruce in locul nostru, cei care meritam toate acestea.

Si in momentele in care se sfarsea pe cruce, Isus s-a rugat pentru oameni, ca Dumnezeu Tatal sa ii ierte pentru ignoranta si rautatea lor.

Isus a inviat dupa 3 zile, noi capatand viata vesnica, apoi s-a inaltat la Cer, unde a promis sa pregateasca un loc pentru toti cei care au crezut si vor crede in jertfa Lui si in faptul ca doar prin jertfa Lui sunt iertate pacatele. Tot Isus a spus: “Cine va crede si se va boteza, va fi mantuit, iar cine nu va crede va fi osandit!”. Tot El, a spus oamenilor sa invete si pe altii adevarul si sa-i faca sa-L cunoasca pe El.

Aceasta este adevarata semnificatie a Craciunului: Ioan 3:16: “Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat a dat pe singurul Sau Fiu, ca oricine crede in El sa nu piara ci sa aiba viata vesnica.”

Ziua de Craciun e ziua in care Mantuitorul nostru s-a nascut. El nu a venit in lume ca sa impodobeasca bradul ci ca sa moara in locul nostru, ca noi sa avem viata.

Tot ce inseamna decor, e ca sa faca atmosfera de sarbatoare mai placuta pentru noi, insa adevarata sarbatoare trebuie sa fie in suflet, unde cunosti adevarul despre cea mai mare dovada de iubire din istorie!

Craciun fericit tuturor!

Cu drag,
Gabriela

De cateva minute am aflat ca am luat locul 2 la olimpiada de Limba si Literatura Romana pe oras.
Ma bucur ca rezultatul a venit atat de repede, pentru ca de abia azi dimineata am fost la olimpiada.

Subiectul de olimpiada a fost greu si rigid, fara a-ti da posibilitatea de a-ti folosi prea mult imaginatia, dar, iata ca m-am descurcat.

Sunt foarte bucuroasa! In ianuarie merg la faza pe judet!

PS: M-am gandit ca atunci cand voi avea 10.000 de hits pe blog, sa il inchid irevocabil. Voi ce spuneti?